„Astăzi, 8 decembrie 2015, membrii Adunării Generale a Acţionarilor din cadrul SC Metrorex SA au aprobat preluarea atribuţiilor funcţiei de director general pe o perioadă interimară de către domnul Marin Aldea, director al Direcţiei Strategie, Planificare, Resurse în cadrul S.C. Metrorex SA”, a anunţat marţi compania de stat.
Noul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, l-a demis marţi pe şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Neaga, şi a anunţat că societatea de administrare a reţelei de drumuri va fi reformată şi va avea management privat. Atribuţiile lui Neaga au fost preluate de către directorul interimar al Metrorex, Cătălin Homor.
„Nu suntem mulţumiţi de activitatea companiei, este nevoie de o resetare. Sunt carenţe şi pe activitatea operaţională, nu doar pe cea de investiţii”, a afirmat Costescu.
El a adăugat că are încredere că Homor, care s-a ocupat înainte de preluarea interimară a conducerii Metrorex de investiţiile companiei de metrou, îşi va duce cu succes la îndeplinire noul mandat, cel puţin până la numirea unui management în condiţiile ordonanţei privind guvernanţa corporativă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro