Asta după ce, joi, magistrații Tribunalului București au emis un mandat de arestare preventivă pe numele lui Mario Iorgulescu.

Profilul lui Mario Iorgulescu a apărut, vineri, pe site-ul Poliției Române, acolo unde se găsesc și persoanele aflate sub urmărire generală.

”Înălțimea 191 cm, frunte lată, nas drept, ochi căprui, păr șaten, corpolență atletică, tatuat pe mâna stângă, cicatrici vechi pe antebrațul mâini drepte”, l-a descris Poliția Română pe Mario Iorgulescu.

„Chiar dacă avem o hotărâre judecătoarească prin care s-a dispus arestarea sa preventivă în lipsă, procedural, pasul următor este ca polițiștii să meargă la el la domiciliu, să constate că nu e acolo, să facă un referat către procurori în care să spună că nu a fost găsit, iar procurorul de caz face o cerere către judecători pentru eliberarea unui mandat de arestare european.

După ce avem mandatul de arestare european, pasul următor este să fie pus în aplicare. Dar dacă starea de sănătate nu-i permite să poată fi transportat cu avionul, nu va fi adus de acolo”, a explicat avocatul Adrian Cuculiș la Gândul LIVE.

Fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal este internat într-o clinică din Italia, unde a fost transferat după ce a produs un grav accident de circulație în care a ucis un tânăr.

În septembrie 2019, beat și drogat, Mario Iorgulescu a lovit frontal un alt autoturism, la viteza de 143 de kilometri la oră, în București.

Citeşte şi:

Un bărbat aflat în carantină a plecat de acasă să susțină examenul la școala de șoferi. Reacția examinatorului

Avalanșă în munții Făgăraș. Un turist străin a murit, alți doi sunt răniți

Clienții Lidl România și Adidas, înșelați pe WhatsApp prin metoda obținerii unor vouchere de cumpărături

Urmărește-ne pe Google News
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
PARTENERI - GSP.RO
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește ....”
BOMBĂ! Octavian Jurma, reacție explozivă după ce fiul său s-a infectat cu Covid-19. HALUCINANT ce a zis!
Playtech.ro
BOMBĂ! Octavian Jurma, reacție explozivă după ce fiul său s-a infectat cu Covid-19. HALUCINANT ce a zis!
"Băietul matale e mort". Reacţia mamei tânărului din Vaslui, găsit îngheţat în şanţ după un pariu mortal la beţie
Observatornews.ro
"Băietul matale e mort". Reacţia mamei tânărului din Vaslui, găsit îngheţat în şanţ după un pariu mortal la beţie
Horoscop 26 ianuarie 2022. Taurii au prins aripi și le e greu să se oprească acum și să privească aceste întreruperi ca pe o pauză
HOROSCOP
Horoscop 26 ianuarie 2022. Taurii au prins aripi și le e greu să se oprească acum și să privească aceste întreruperi ca pe o pauză
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta
PUBLICITATE
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta