Deputatului Marius Budăi i s-a făcut rău luni, 31 martie, când conducea din județul Iași spre București pentru a veni la ședința de plen din Parlament. Totul s-a întâmplat în orașul Hîrlău. Aflat la volan, Marius Budăi a condus până la spitalul din apropiere pentru a face investigații medicale.
De la spitalul din Hârlău, Budăi a fost transferat la Clinica de Neurochirugie din Iași. Din primele informații, computerul tomograf nu a arătat probleme de natură să îi pună viața în pericol.
Marius Budăi a declarat marți, 1 aprilie, că acum se simte mai bine. „Mă simt mai bine. Astăzi încă sunt pe investigații, dacă tot am ajuns pe la spital. Sunt în perioada de evaluare și sunt bine”, a spus fostul ministru al Muncii pentru Libertatea.
Un atac ischemic tranzitoriu, de genul celui suferit de Marius Budăi, este ca un mini-AVC. Diferența principală față de AVC este că blocajul fluxului sanguin în creier este temporar, adică durează câteva minute, iar simptomele dispar în maximum câteva ore, fără să lase leziuni permanente. Totuși, deși nu provoacă leziuni permanente, este un semnal de alarmă că există un risc crescut de AVC în viitor.
Marius Budăi a fost ministrul PSD al Muncii aproape doi ani, din noiembrie 2021, în guvernele conduse de Nicolae Ciucă și apoi de Marcel Ciolacu. El a demisionat din funcție în iulie 2023 ca urmare a scandalului azilelor de bătrâni din Voluntari. Aceea a rămas singura demisie la nivel înalt după ce ororile din „căminele groazei” au ieșit la iveală.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_9c23ad4c52f8793e305c577f100bb7c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_dd89484729784ad680e204426753b81f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_be8089c016dc48c917e7c11481fc7f38.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_d0f9346eedb866fbac7f81c7f1888436.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_601d376b9671130d0fb8f33ab8377a21.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_5eeb01d9ba3d5ca35c061a5390046e27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_bd991edbbc38fc8dc3ac6171efffebf3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_679709e0b14e882c5d97ac291281565d.jpg)