Masinaria de lupta a Statelor Unite
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cotidianul "The Guardian" a publicat un articol despre armele la care SUA ar putea recurge in campania impotriva terorismului.
In privinta aviatiei, SUA dispun de avionul-spion U2R, de avionul E3 AWACS, de avionul de lupta Stealth (invizibil radar) si de bombardierul B-2, la care se adauga si avionul fara pilot "Predator", aparat care executa misiuni de spionaj.
O alta arma mortala e torpila care poate naviga sub apa cu viteza sunetului inainte de a fi lansata in aer, moment in care devine o racheta inteligenta, zburand direct spre tinta, permitand na-velor si submarinelor sa atace o tinta aflata la sute de mile distanta.
Cea mai importanta piesa din arsenal e laserul aeropurtat, care se lanseaza de pe un Boeing 747 Jumbo Jet. Laserul are o putere de 2 megawati (suficienta pentru reteaua electrica a doua orase mici), dar este atat de precisa incat poate elimina sau distruge un individ dintr-o multime aflata la 180 de mile, fara a rani alte persoane.
Din arsenalul armelor mortale fac parte si rachetele Tomahawk, bombele GBU2B, rachetele EF11A Raven si EA6B Prowler.
O flota completa formata din aceste avioane nu va exista inainte de 2008, dar acum exista cel putin doua prototipuri in stare de functionare.
Avioanele de lupta cele mai mici se numesc Robot Swarm - mii de masini mici camuflate in vehicule blindate care lovesc tot ce le sta in cale pe traiectoria lor spre cladiri. Acesti roboti, asemanatori jucariilor teleghidate, ies ca furnicile, fiecare din ele avand incarcatura exploziva, gaze paralizante si otravitoare.
Presedintele Bush a trimis deja portavioane si petroliere suplimentare in Golful Persic si a mobilizat 50.000 de rezervisti, punand tara pe picior de razboi. Armele de pe bombardierele B52, de pe submarinele nucleare echipate cu rachete de croaziera Tomahawk si forte de reactie rapida aeropurtate sunt, de asemenea, disponibile.
Rachetele de croaziera Tomahawk au fost utilizate prima oara la 17 ianuarie 1991, in cursul operatiunii "Furtuna in desert" impotriva Irakului. Aceasta arma, care poate fi trasa de la distanta, este deosebit de eficace impotriva infrastructurilor importante - cladirile, taberele militare sau aeroporturile.
Racheta de croaziera BGM-109 Tomahawk, operationala din 1983, e unul din cele mai perfectionate mecanisme de acest gen. Dotata cu un focos nuclear sau cu o incarcatura clasica, exista in mai multe versiuni si poate fi lansata de pe submarine, din cladiri sau cu lansatoare.
Avand o lungime de 6,25 metri, racheta se indreapta catre tinta sa cu viteza de circa 880 km/h, la o altitudine cuprinsa intre 15 si 100 de metri fata de sol, evitand toate obstacolele, pentru a ramane cat mai discreta posibil. Raza sa de actiune variaza, in functie de versiuni, intre 460 de kilometri si 2.500 de kilometri si isi poate atinge tinta cu o precizie de 80 de metri.
Comandata in cateva mii de exemplare de marina americana, pretul sau unitar variaza intre 600.000 si 1,2 milioane de dolari. Aceasta racheta, folosita masiv (300 de bucati) impotriva unitatilor si instalatiilor militare, in ianuarie si februarie 1991, a devenit una din armele-vedeta ale razboiului din Golf.
Ele au fost folosite impotriva Irakului, in iunie 1993, ca represalii la o tentativa de atentat impotriva fostului presedinte american George Bush, apoi in septembrie 1996 ca riposta la ofensiva lui Saddam Hussein in Kurdistanul irakian. Treisprezece din acestea au fost trase, de asemenea, in septembrie 1995, de pe crucisatorul USS Normandy asupra bateriilor antiaeriene sarbe, in regiunea Banja Luka, din Bosnia. Ele au fost utilizate, de asemenea, in decembrie 1998, in cursul operatiunii americano-britanice "Desert Fox" impotriva Irakului si in primavara anului 1999 in cursul operatiunii NATO din Iugoslavia.
Portavioanele vor fi baza ideala de lansare a atacurilor asupra terenurilor ostile din nordul Afganistanului. Rachetele lansate de nave sau rachetele aer-sol si bombele pot ataca cu maxima putere si cu minimum de risc pentru soldatii americani.
In arsenalul american mai exista si avioanele B52H, B1B, Tornado GR1, Harrier GR7 (de fabricatie britanica). Acestea includ sistemul GBU15, care poate lansa fie 700 kg de bombe, fie bombe cu penetrare precisa.
Pilotii aviatiei militare americane dispun si de racheta GBU28, creata pentru a penetra centrele de comanda irakiene situate la mare adancime. Are un focos cu greutatea de 1.700 kg, cu ghidaj laser.
Marea Britanie detine racheta Storm Shadow, capabila sa penetreze bunkere. In privinta avioanelor de lupta, SUA vor utiliza avioane F14 Tomcat, FA18 Hornet, F15E Eagle, F16 Falcon.
Pe langa impresionantul arsenal aerian de care dispun SUA si aliatii lor, fortele speciale americane vor juca probabil un rol de prim-rang in razboiul contra terorismului. "Riposta americana va lua deseori forma unor operatiuni speciale", a declarat secretarul apararii, Donald Rumsfeld, lasand sa se inteleaga faptul ca sunt probabile si actiuni terestre. SUA dispun de 50.000 de soldati, activi si rezervisti, antrenati pentru a lansa operatiuni speciale in strainatate si aflati sub comanda unica, situata la Tampa, Florida. "Profesionistii linistiti", cum le place sa se autodenumeasca, sunt selectionati pentru misiunile cele mai dificile si antrenati pentru a lansa actiuni in cadrul unitatilor autonome, deseori intr-un mediu foarte dificil, in spatele liniilor inamice.
Unele unitati sunt secrete, cum ar fi renumita "Delta Force", creata in 1977 si cunoscuta mai mult de la operatiunea esuata "Desert One", pentru eliberarea ostaticilor americani din Iran, din 1980, ca si pentru interventiile sale din Somalia si Columbia. Infanteria dispune, la randul ei, de 30.000 de soldati de elita apartinand mai multor unitati speciale, cum ar fi "beretele verzi". Create in 1962 de presedintele John F. Kennedy, pentru a se impotrivi insurectiilor din tarile lumii a treia, "beretele verzi" s-au afisat mai mult in ultimii ani, pentru a pregati soldati din tari ale Africii, Asiei sau Americii Latine. Forta lor consta in buna cunoastere a limbilor si culturilor straine, precum si in capacitatea lor de adaptare pe teren.
