Măsurile luate de Metrorex pentru iarna din 2017. Cand vine iarna și ninge necontenit sau e viscol, mijloacele de transport în comun nu mai fac față fenomenelor meteo extreme. Călătorii stau mult în stații, autobuzele, troleibuzele și tramvaiele înaintează greu printre nămeți, iar bucureștenii coboară în subteran, pentru ultima soluție: metroul. Așa apare supraaglomerarea. Evident, e valabil și vara, când vremea e nefavorabilă, dar și la orele de vârf.
Dar ce vor găsi călătorii, anul acesta, pe timpul iernii? Metrorex promite că va extinde perioada cu vârf de trafic, unde intervalul de circulație a trenurilor va fi redus, și va suplimenta garniturile de tren pe perioada iernii, atunci când situația o va impune pentru evitarea supraaglomerării, informează compania, printr-un comunicat remis Agerpres.
"Pentru evitarea supraaglomerării, atunci când situația o va impune, se vor lua măsurile specifice, care vor viza în special extinderea perioadei cu vârf de trafic, unde intervalul de circulație a trenurilor va fi redus, și suplimentarea garniturilor de tren, dirijarea traficului de călători, comunicarea noutăților prin intermediul canalelor specifice, astfel încât să fie asigurată deplasarea călătorilor în siguranță. Totodată echipele de specialitate ale Metrorex fac verificări permanente pe toate magistralele. Pe segmentele unde situația o impune, se intervine operativ pentru remedierea problemelor care ar putea fi determinate de condițiile meteo nefavorabile", se arată în documentul citat.
Directorul General al Metrorex, Marin Aldea, a aprobat, în luna iulie 2017, "Planul pentru Organizarea Comandamentului pentru Preîntâmpinarea și Combaterea Efectelor Înzăpezirii la accesurile stațiilor de metrou și depouri pentru iarna 2017 — 2018", prin care au fost dispuse un set de acțiuni și măsuri specifice stabilite pentru asigurarea transportului călătorilor cu metroul.
Aprovizionarea cu material specific intervențiilor de deszăpezire (materiale antiderapante), curățarea și evacuarea zăpezii pe timp de zi și noapte în stațiile de metrou și monitorizarea permanentă a activităților de către Dispecerul Central de serviciu se numără printre măsurile cuprinse în document.
Până atunci, însă, Metrorex a finalizat lucrările de instalare a echipamentelor de control-acces și anunță noi facilități pentru călători.
Mai mult, din 15 octombrie, a indrodus noi titluri de călătorie la metrou. Vezi ce preţ au noile cartele!