Medicii timisoreni au reusit in premiera sa-i implanteze unui copil care nu avea un obraz o proteza de silicon.
Interventia chirurgicala a avut loc ieri, specialistii timisoreni considerand-o un succes. Baietelului de zece ani din Timisoara ii lipsea obrazul stang, dar acum malformatia nu mai este atat de vizibila datorita unei proteze de silicon.
Alex Marinconi, elev in clasa a cincea la o scoala din Timisoara, sufera de la varsta de doi ani de sindromul romberg, o boala foarte rara, din cauza careia muschii fetei au incetat sa se mai dezvolte. Parintii baiatului l-au dus la multi medici, insa toti au spus ca nu se incumeta sa-l opereze la o varsta atat de frageda. Baietelul suferea atat pentru ca din cauza bolii il dureau ochii, cat si pentru faptul ca ceilalti copii radeau de el.
Specialistii de la Clinica de Chirurgie Plastica si Reparatorie il aveau in evidenta pe Alexandru de multi ani, dar pentru a-l opera era nevoie de o proteza speciala care in Romania nu se gasea. In urma cu cateva saptamani, medicii timisoreni au aflat intamplator de un medic din Bucuresti care face astfel de proteze si au luat imediat legatura cu el. Baiatul va mai sta in spital cateva zile, dar va mai fi operat o data la 18 ani, cand proteza ii va fi schimbata cu una definitiva.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.