Purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, a transmis că „Noul preşedinte ar trebui să ia măsuri concrete pentru a îmbunătăţi viaţa poporului cubanez, a respecta drepturile omului, a pune capăt represiunii şi a permite libertăţi politice şi economice mai mari”.

Aceasta a adăugat că Statele Unite sunt dezamăgite de faptul că nu au fost organizate alegeri libere prin care poporul să poată să-și exprime prin vot opțiunea privind noua conducere a țării. ”Suntem dezamăgiţi de faptul că guvernul cubanez a ales să reducă la tăcere vocile independente şi să menţină monopolul represiv al puterii în loc să permită poporului să aibă o opţiune reală prin alegeri libere, juste şi disputate. Cetăţenii cubanezi nu au avut puterea reală de influenţa rezultatul acestui proces de tranziţie nedemocratică”, a mai afirmat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane.

Parlamentul Cubei l-a ales pe Miguel Diaz-Canel în funcția de președinte al țării insulare. Canel l-a înlocuit pe Raul Castro, iar alegerea sa reprezintă un nou capitol pentru Cuba, anunță CNN.

Miguel Mario Diaz-Canel Bermudez – actualul vicepreședinte și mâna dreaptă a lui Raul Castro – nu este doar primul președinte din afara familiei revoluționare, dar și primul șef de stat născut după revoluția socialistă de pe insulă.


Citește și: VIDEO / Cel mai mare videochat de băieți din Europa este la București. Cum arată băieții și câți bani câștigă


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.