Luigi Constantin Boicea a intrat în vizorul autorităților, după ce a fost interceptat de agenți sub acoperire.
„În data 18.03.2015, user-ul de facebook ”ZAID HAMID” a diseminat imaginea unei persoane incendiate (conform comentariului inserat de utilizator ar fi vorba de un musulman ucis de creştinii din Pakistan pentru că purta barbă). Postarea, care a provocat o dezbatere intensă pe Facebook, a atras atenţia inculpatului Boicea Luigi Constantin, alias ”O___ Al Romaani”, care a postat următorul comentariu: «Tăiaţi-le limbile. Tăiaţi-le urechile. Tăiaţi-le nasurile. Scoateţi-le ochii cu un cuţit. Împuşcaţi-i în părţile neletale ale corpului (să-i faceţi să sufere). Înjunghiaţi-i cu un cuţit. Executaţi-i cu un AK 47. Decapitaţi-i. Ardeţi-i de vii. Distrugeţi-le casele. Distrugeţi-le vieţile. Distrugeţi-le familiile. Luaţi-le femeile ca sclave. Trebuie să vă aduceţi aminte că Allah pune teroarea în inimile lor“, scrie cancan.ro.
Luigi Constantin Boicea a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare pentru propagandă teroristă. Sentința pronunțată în noiembrie 2017 de Curtea de Apel Craiova este definitivă.
În 2015, tânărul din Craiova, care și-a luat numele de Omar al-Faruq, a fost reținut pentru propagandă jihadistă. Elevul a fost eliberat și plasat sub control judiciar, însă în 2016 a fost arestat din nou pentru că a continuat „ să acceseze site-uri de propagandă și instruire a viitorilor combatanți aparținând organizației teroriste Stat Islamic”.
În fața anchetatorilor, Constantin Luigi Boicea și-a recunocut faptele și a fost condamnat definitiv, în octombrie 2017, la trei ani și patru ani de închisoare.
Elevul din Craiova acuzat de propagandă teroristă în numele organizației teroriste Stat Islamic s-a convertit la islamism și și-a șocat părinții, după ce a spus că e în stare să-și dea viața pentru Allah.
Citește și VIDEO/ Prosciutto din porci schingiuiți. În ce condiții sunt ținuți porcii italieni care devin delicatesă și pe mesele românilor
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro