”Nu voi trece sub tăcere aici, în această seară, reproşurile care au apărut după atac. Furia multora s-a concentrat asupra puterii publice. Îndrăznesc să vă spun, ca şef al statului, că înţeleg această furie”, a declarat Macron.


Citește și: EXCLUSIV / Drumul pepenilor de Dăbuleni. Prețurile cresc de 10 ori! Profitul se duce la samsari, iar fermierii rămân cu mirosul


”Atunci când se întâmplă un lucru de neconceput şi ne sfâşie vieţile, căutăm cauzele. Şi statul trebuie să-şi privească responsabilităţile în faţă. Iar dacă Republica era surdă atunci când fiii şi fiicele sale îi strigau durerea şi indignarea lor, ea nu va mai fi Republica, ci un regim la capătul puterilor sale. Însă vreau să vă spun, de asemenea, că eu îi cunosc pe conducătorii politici care au preluat atunci situaţia. Eu le ştiu integritatea şi umanitatea. Preşedintele François Hollande, premierul Manuel Valls, ministrul de Interne Bernard Cazeneuve şi, împreună cu ei, toate serviciile statului au luptat neobosit împotriva terorismului”, a continuat el, citat de AFP.

Macron a promis că ”Se va face totul pentru ca Republica, statul, puterea publică să vă recâştige încrederea. Pentru ca această probă de neconceput, în loc să ne dezbine, să ne unească”. El le-a transmis victimelor și familiilor lor că ”statul nu le va abandona niciodată. Nu vom abandonanici căutarea adevărului, pedepsirea celor vinovaţi, şi nici susţinerea umană, juridică, financiară pe care le-o datorează victimelor”.

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”


Citește și: Un an de la atacul din Nisa | Întrebările care au rămas fără răspuns. Orașul din sudul Franței încă nu s-a vindecat


Președintele Franței a adăugat și că știe că ”este nevoie un ajutor juridic, concret, administrativ, dar şi de un ajutor în sănătate, transport, pentru copii, viaţa administrativă şi cotidiană este ceea ce aveţi nevoie. Acestea toate vă vor fi asigurate. Mă prezint, aici, garantul acestui lucru”.

Emmanuel Macron şi cei doi predecesori ai săi François Hollande şi Nicolas Sarkozy s-au dus împreună, cu avionul prezidenţial la Nisa, vineri după-amiază, pentru a participa la omagiile adus victimelor atentatului de la 14 iulie 2016.

Ei au aterizat la Nisa cu puţin înainte de ora locală 16.00 (17.00, ora României).


Citește și: Atac dur la adresa lui Iohannis: „Umblă teleleu pe litoral ca aia de închiriază camere la turiști”


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI