Edilul care este în fruntea comunei din 2004 a decis să pună un mesaj prin care să-şi arate nemulţumirea faţă de legea anti-fumat iniţiată chiar de partidul din care face parte, PSD, potrivit gherlainfo.ro.

Mesajul care se poate vedea pe clădirea primăriei din Ogrezeni este cu totul neaşteptat: “În această instituţie, în cabinetul primarului SE FUMEAZĂ ORIUNDE, ORICÂND, ORICE (LEGALE)! Fuck UE! Fuck NATO! Fuck USA! Şi p-ăia de la Bucureşti!”.

primaria ogrezeni (foto gherlainfo.ro)

primaria ogrezeni (foto gherlainfo.ro)

„California Dreamin” este regizat de Cristian Nemescu și este unul dintre cele mai dorite filme românești din ultimii ani.

Primarul nu a fost de găsit pentru a-şi explica gestul, dar câţiva angajaţi ai instituţiei au comentat pe marginea subiectului.

‘Da, bannerul e de foarte mult timp, a fost făcut acum un an, imediat după Legea antifumat. Ştiu că în momentul respectiv veniseră ajutoare de la UE şi noi descărcam împreună cu beneficiarii Legii 416. Vă dovedesc cu poză în sala de şedinţă: toţi cu bannerul în braţe şi ţigările”, a spus secretarul primăriei, Mario Stan.

‘Mi-a spus să acoperim golul de acolo, am dat înştiinţare la paznici. Le am zis să pună ceva acolo, că aveam mai multe bannere şi au nimerit fix chestia aia. Au văzut că scrie ceva cu fumat, dar habar n-au avut ce scrie mai jos. Ba chiar credeau că e ceva cu fonduri europene, când au văzut ceva cu UE”, a declarat Marian Tudorache, administratorul primărie.

Jean Jipa este în fruntea comunei din 2004, când a câştigat alegerile din partea PD. În 2008 a redevenit primar din partea PDL, în 2012 din partea PNL, iar în 2016 a câştigat primăria cu 75%, candidând din partea PSD.


Mesajul emoționant al unui român plecat din țară: ”Emigrez în România. M-aș întoarce acasă pe jos, chiar și ducând cu mine tot ce am agonisit aici în străinătate”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.