„Dragi credincioşi ortodocşi şi greco-catolici, anul acesta sărbătorim Învierea Domnului nostru Iisus Hristos într-un fel total diferit faţă de felul în care sărbătorim în fiecare an. Anul acesta va trebui să stăm acasă, nu putem merge la biserică să participăm la slujba de Paşte. Vom fi alături de cei apropiaţi, de familie, dar vom fi departe de mulţi dintre cei care ne sunt dragi şi alături de care petrecem momentele frumoase. Chiar dacă nu putem merge la biserică, credinţa ne poate ajuta ca sărbătoarea să pătrundă în sufletul fiecăruia dintre noi şi să reuşim să transformăm, fiecare, casa noastră într-o biserică, într-un loc în care sărbătorim”, a afirmat Ludovic Orban.

Apel către populație

Premierul a subliniat necesitatea păstrării conduitei în privinţa distanţării sociale.

„Am trecut prin momente grele, suntem supuşi la încercări la care nu ne-am fi aşteptat, viaţa noastră, felul nostru de a fi au fost schimbate radical. Multe dintre lucrurile pe care eram obişnuiţi şi le consideram normale să le facem în fiecare zi astăzi nu putem să le facem. Suntem obligaţi ca toate eforturile pe care le-am făcut până astăzi, ca toate privaţiunile la care ne-am supus să fie susţinute în continuare, pentru ca ele să dea rezultate şi pentru ca să reuşim împreună să depăşim cât mai repede această încercare determinată de o epidemie care creează extrem de multe pericole pentru fiecare dintre noi”, arată Orban.

„S-a văzut spiritul de sacrificiu”

Premierul i-a îndemnat pe români la o reflecţie profundă către viitor.

„Petreceţi Paştele şi folosiţi această sărbătoare într-o reflecţie profundă la ceea ce se va întâmpla după ce vom scăpa de această epidemie. Am încredere că vom ieşi împreună din aceste sfinte sărbători mai buni, mai umani, mai empatici, mai apropiaţi de semenii noştri, mai dispuşi la acte de generozitate şi mai atenţi la problemele pe care le au semenii noştri, pentru că în această grea încercare prin care trecem împreună s-a văzut umanitatea celor mai mulţi dintre semenii noştri, s-a văzut spiritul de sacrificiu de care dau dovadă cei care se luptă în prima linie contra acestui virus şi s-a văzut generozitatea multora dintre semenii noştri care au derulat campanii umanitare în sprijinul celor aflaţi în nevoie”, a spus Ludovic Orban.

La finalul mesajului său, șeful Executivului a transmis urări de sănătate şi de fericire, cu ocazia sărbătorilor de Paşte.

„Vă doresc Paşte fericit, sănătate şi doresc fiecăruia dintre noi să trecem cât mai repede de această perioadă şi simbolul fundamental al acestei sărbători, care este simbolul iubirii, al spiritului de sacrificiu şi, mai ales, simbolul renaşterii, să ne dea forţa să renaştem împreună”, a încheiat Ludovic Orban.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.