Amenda este legată de transferarea continuă în SUA a datelor utilizatorilor. Pe lângă amendă, Meta are la dispoziţie cinci luni pentru a stopa transferarea în SUA a datelor utilizatorilor.

Într-un comunicat, Meta a transmis că va contesta decizia în instanţă, inclusiv „amenda nejustificată şi inutilă”.

„Suntem dezamăgiți de faptul că am fost luați la țintă atunci când folosim același mecanism juridic ca mii de alte companii care doresc să furnizeze servicii în Europa. Această decizie este greșită, nejustificată și creează un precedent periculos pentru nenumărate alte companii care transferă date între UE și SUA”, a transmis președintele Facebook, Nick Clegg, citat de BBC.

Sancţiunea DPC este cea mai mare amendă dată vreodată unei companii în baza Regulamentului General de Protecția a Datelor (GDPR) și depăşeşte precedenta amendă-record din UE, de 746 de milioane de euro, impusă de Luxemburg gigantului american Amazon în 2021 din aceleași considerente.

Regulile GDPR impun companiilor să solicite consimțământul oamenilor înainte de a le folosi datele personale.

Luna trecută, Meta a transmis că se așteaptă ca un nou pact, care să faciliteze transferul în siguranţă al datelor personale ale cetăţenilor UE către SUA, să fie implementat deplin, înainte de a trebui să suspende transferurile.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Sucul care nu te lasă să îmbătrânești. Este bogat în colagen și i se mai spune și ”aurul mov al frumuseții”
FANATIK.RO
Sucul care nu te lasă să îmbătrânești. Este bogat în colagen și i se mai spune și ”aurul mov al frumuseții”
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Observatornews.ro
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI