VIDEO Avertizare meteo de ploi și grindină pentru jumătate de țară. Zonele vizate de cod portocaliu
Meteorologii au emis, sâmbătă, două avertizări de vreme rea pentru vestul și sud-vestul țării. Potrivit ANM sunt așteptate furtuni puternice. Codul galben de ploi intră în vigoare azi, 1 octombrie, la ora 17.00 și este valabil până duminică dimineața la ora 6.00.
În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și la munte vor fi perioade cu ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25… 30 l/mp și izolat 40… 50 l/mp.
Un alt cod galben de vreme rea intră în vigoare duminică la ora 6.00 și este valabil până la duminică la ora 20.00.
Începând din a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică, în Carpații Meridionali și de Curbură, în sudul Banatului, în Oltenia și în sud-vestul Munteniei vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55… 75 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 80… 100 km/h.
Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, când vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va crește treptat în intensitate și va atinge în după-amiaza zilei de duminică 45…50 km/h. Temperatura minimă va fi de 15…16 grade, iar cea maximă de 25…27 de grade.