Mariana Miclăuş, noul director general al companiei de stat, a declarat că lucrările la Magistrala 5 Râul Doamnei – Eroilor vor fi finalizate la finele primului semestru al anului 2020.

”O estimare este anul viitor. La sfârşitul semestrului 1, începutul semestrului 2, sperăm să reuşim să finalizăm tot ceea ce s-a început”, a declarat, joi, șefa Metrorex, potrivit Economica.net.

Recent, Lucian Bode – ministrul Transporturilor – a declarat că magistrala nu va putea fi deschisă în acest an.

Răzvan Cuc promitea deschidere în decembrie

Guvernul PSD promitea că aceasta va fi deschisă la finele acestui an, însă presa a arătat că acest lucru nu este posibil.

”Mi-am asumat si eu si directorul (Metrorex – n.red.) ca il vom da in trafic la sfarsitul anului. Este un proiect care si asa este intarziat foarte mult, dar 97% din punct de vedere al stadiului fizic este finalizat”, declara în data de 23 august fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc.

Acesta a repetat promisiunea în data de 30 septembrie:

”Cu constructorul vorbesc săptămânal, lucrează. Singura problemă este sistemul de automatizare. La sfârșitul lunii decembrie se va da în trafic, aşa cum ne-am luat ca angajament”.

Trebuia terminat încă de la finalul lui 2015

Inițial, aceasta trebuia deschisă la finele anului 2015. Termenele au tot fost amânate, însă.

Ad placeholder

Potrivit site-ului Metrorex, La data de 28 octombrie 2019, stadiul fizic al lucrărilor era următorul:

  • Structura de rezistență – 99,67 %.
  • Fundația căii de rulare – 99,50 %.
  • Finisajele erau la 72,91 %

Licitațiile pentru acest tronson au început în 2008, iar lucrările în 2012. Valoarea totală a investiției se ridică la 3,4 miliarde de lei.

Anamaria Prodan, neagră de supărare: „E jenant pentru fotbalul românesc!”. Ce a spus Gică Popescu
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan, neagră de supărare: „E jenant pentru fotbalul românesc!”. Ce a spus Gică Popescu
De ce a fost omorât, de fapt, Emi Pian. Motivele aiuritoare ale crimei între interlopi
PARTENERI - PLAYTECH.RO
De ce a fost omorât, de fapt, Emi Pian. Motivele aiuritoare ale crimei între interlopi
Horoscop 4 august 2020. Peștii sunt inspirați și fac schimbări în casă, ca să devină mai confortabili
HOROSCOP
Horoscop 4 august 2020. Peștii sunt inspirați și fac schimbări în casă, ca să devină mai confortabili
RECOMANDĂRI