Fostul vicepreședinte din mandatul lui Trump a fost cel care a căutat un avocat specializat în manipularea documentelor clasificate pentru a examina documentele aflate la domiciliul său „după ce a devenit public că documente clasificate au fost găsite în reședința din Wilmington a președintelui Joe Biden”, potrivit unei scrisori trimise Arhivelor Naționale de reprezentanții lui Pence.
„ Mai multe documente purtând însemnul că sunt clasificate” au fost „împachetate și transportate din neatenție” la casa lui Pence la sfârșitul președinției lui Donald Trump, a scris avocatul său într-o scrisoare transmisă presei americane.
FBI și Divizia de Securitate Națională a Departamentului de Justiție au lansat o analiză a documentelor și a modului în care acestea au ajuns în casa lui Pence din Indiana. Nu este încă clar ce informații conțin documentele sau nivelul lor de sensibilitate ori clasificare.
Ele au fost depozitate în cutii care au mers mai întâi la casa temporară a lui Pence din Virginia, înainte de a fi mutate în Indiana, potrivit surselor CNN. Cutiile nu se aflau într-o zonă sigură, dar erau închise cu bandă adezivă și nu au fost deschise de când au fost împachetate, potrivit avocatului lui Pence. Odată descoperite documentele clasificate, sursele au spus că acestea au fost plasate în interiorul unui seif situat în casă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_0efb2219f27f962292cf93ad518f9295.jpg)
De asemenea, biroul grupului de advocacy al lui Pence din Washington a fost percheziționat, a spus avocatul lui Pence, și nu a fost descoperit niciun document clasificat.
Dezvăluirile despre Pence vin în timp ce consilierii speciali investighează gestionarea documentelor clasificate atât de către Biden, cât și de către fostul președinte Donald Trump. Dezvăluirile vin și pe fondul speculațiilor că Pence se pregătește pentru o candidatură pentru a fi candidatul republicanilor în alegerile prezidențiale din 2024.
Legea prevede ca toate dosarele Casei Albe, inclusiv cele clasificate, să fie predate Arhivelor Naționale ale SUA după încheierea mandatului unei administrații.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_afb6f3da1dd6e80c97e3359e1223f83d.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_7139952f92a963232273d4968e1ec6bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_737ffc520ec5afe89ec4a2bb78b0f2ac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ef6b3b4c50988cc9c00facdb93ef9e96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_2e5001160a04764d84130f07c50eedfa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f8a958d54b38611b0aab9e8a21b07a5a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_0d74d3754878b5d5117d911fb9052f5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_885ede7f22992d3a94ba15aebc8dd808.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_5c75d6f54f773331e6d6c1b9fbad1493.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.