DOCUMENT | Ministerul Culturii voia să amenajeze „în stil minimalist” peluza unde s-a surpat pământul peste muncitori

Comentează
Arhiva foto

Cititorii Libertatea spun că zona unde s-a surpat malul de pământ peste cei șase muncitori era preferată de locuitorii din apropiere până anul trecut, când Ministerul Culturii a semnalizat cu „interzis” accesul publicului în perimetru. Într-un răspuns semnat de Bogdan Gheorghiu se arăta că zona urmează să fie amenajată „într-un stil minimalist”.

UPDATE 6 august: Ministerul Culturii anunță, după 3 zile, că lucrările de horticultură urmau să se oprească la rondul din fața Ministerului, adică la câțiva metri de șanț, și să nu să cuprindă și zona dinspre Dâmbovița. Răspunsul, la final

Libertatea a arătat că terenul unde s-a surpat pământul peste muncitorii firmei Algorithm Residential S3, accident soldat cu 2 morți și 4 răniți, aparține de Ministerul Culturii.

Același minister care a interzis accesul publicului acolo începând din primele luni ale lui 2021.

Vecinii din zonă spun că obișnuiau să se plimbe cu copiii în acel spațiu verde din cauza lipsei unor parcuri mai puțin aglomerate în zona centrală a Capitalei.

Până în apropierea lunii martie 2021, când au apărut mai multe indicatoare:

  • Interzis călcatul ierbii;
  • Interzis accesul cu câini;
  • Interzis pietonilor.

Mai mult, spun locuitorii sectorului 3, o schimbare s-a văzut și în atitudinea paznicilor ori a angajaților de la Ministerul Culturii, care goneau oamenii, „veneau, își cereau scuze și arătau camere, că îi văd șefii”.

Referitor strict la zona unde s-a surpat pământul, oamenii descriu zona ca fiind una „neamenajată”, în care exista „doar o scară” spre cheiul Dâmboviței.

Pe 10 martie 2021, Ministerul Culturii, prin semnătura lui Bogdan Gheorghiu, argumenta interdicția, menționând că urmează o „reamenajare” în „stil minimalist”.

„Obținerea unui stil minimalist”

„În vederea amenajării suprafeței destinate spațiilor verzi exterioare, Ministerul Culturii va iniția demersurile privind amenajarea acestora în vederea creării unui întreg coerent și reprezentativ din ansamblul «Biblioteca Națională a României - Ministerul Culturii», prin achiziționarea serviciilor de horticultură, ce se vor presta în acest sens, dorindu-se obținerea unui stil minimalist, dar care să pună în valoare specificul obiectivului”, a transmis ministerul către locuitori.

Răspuns transmis de Ministerul Culturii către un cititor Libertatea

Și a întărit interdicția nu doar către persoane, ci și către animale. „Precizăm că spațiile respective nu sunt destinate plimbărilor de agrement, nefiind permis accesul oamenilor sau, cu atât mai mult, accesul animalelor în aceste zone, care sunt semnalizate prin plăcuțe de avertizare/interzis acces”.

Cealaltă parte a terenului, pe care exista un drum de acces către lucrare, aparține Teatrului de Operetă „Ion Dacian”.

Ziarul a încercat, dar nu a reușit să stea de vorbă cu reprezentanții teatrului.

Nici Ministerul Culturii n-a răspuns, deocamdată, solicitării ziarului, biroul de presă transmițând că nu are informații în acest moment despre lucrarea în care s-a produs accidentul.

Șantier fără autorizație

Șantierul de lângă Biblioteca Națională din Capitală, acolo unde doi oameni au murit luni, iar alți patru au fost răniți după surparea unui mal de pământ, nu avea autorizație de construcție pentru lucrări, a declarat pentru Libertatea șeful Inspectoratului de Stat în Construcții, Romulus Bulacu.

Instituția a trimis și un răspuns scris ziarului, în care menționează și cauza producerii accidentului: „Lucrările de săpătură a șanțului au fost executate fără luarea măsurilor de sprijinire a pereților, fapt ce a condus la producerea accidentului”.

Răspunsul Ministerului Culturii, 6 august:

„Documentul expus în articolul redactat de către dumneavoastră, disponibil aici, prezintă un răspuns emis de către instituția noastră în luna martie 2021, către un petent care dorea să afle motivele pentru care sunt interzise activitățile recreative și/sau cu animale de companie, pe peluza din fața Bibliotecii Naționale a României.

Astfel, răspunsul emis către petent se referea exclusiv la terenul din zona parcării Bibliotecii Naționale, a rondului și a scărilor de acces în clădirea Ministerului Culturii, și nu locul în care a avut loc tragicul eveniment din data de 2 august, care se află în zona râului Dâmbovița.

Totodată, amintim că lucrările din zona râului Dâmbovița nu au fost solicitate sau contractate de către instituția noastră. Ministerul Culturii s-a adresat Primăriei Sectorului 3 conform legislației în vigoare, pentru revenirea la starea inițială a lucrărilor, în cadrul zilei de ieri.

Serviciile la care ne-am referit în răspunsul către petent aveau în vedere acțiunile de îngrijire a spațiului verde pe suprafața de 12.100 mp, suprafață aflată în administrarea Ministerului Culturii (îngrijirea gazonului, a rondului cu flori, a aliniamentului de platani, arbuști și alte plante, precum și reînsămânțare peluză, tuns și udare gazon, erbicidat, greblat etc).

Anunțul privind achiziționarea serviciilor de horticultură mai sus enumerate a fost publicat în SICAP în data de 23.06.2021, însă la termenul limită de depunere a ofertelor operatorilor economici (16.07.2021) nu a fost identificată nicio ofertă”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
11:58
Grupul Ferrero va deschide la Timișoara o fabrică de ultimă generație
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Copii alergând pe o stradă, vara
08:14
Statul oferă 48.000 de euro pentru fiecare copil până la 17 ani, după ce natalitatea a ajuns la un minim istoric, în Singapore
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!