Inspectoratul de Stat în Construcții, după tragedia de lângă Biblioteca Națională: „Șantierul nu avea autorizație de construcție”

Comentează
Arhiva foto

„Nu există autorizație, nu există proiect tehnic, nimic”, susține Romulus Bulacu, șeful ISC, despre șantierul unde, luni, au murit doi muncitori, prinși sub un mal de pământ, iar alți patru au fost răniți. El arată cu degetul spre Primăria Sectorului 3, deținătoarea firmei care făcea lucrările. ISC indică și explicația pentru producerea accidentului.

Șantierul de lângă Biblioteca Națională din Capitală, acolo unde doi oameni au murit luni, iar alți patru au fost răniți după surparea unui mal de pământ, nu avea autorizație de construcție pentru lucrări, a declarat pentru Libertatea, șeful Inspectoratului de Stat în Construcții, Romulus Bulacu. Informația fusese prezentată anterior și de Digi 24.

Potrivit informațiilor Libertatea, firma care realiza lucrările este Algorithm Residential S3, care aparține Primăriei Sector 3, fapt confirmat de Bulacu, iar cea care trebuia să dea autorizație pentru lucrări era Primăria Sectorului 3.

Un camion al firmei Algorithm era parcat în zona șantierului de la Biblioteca Națională | Foto: Vlad Chirea

„Nu avea autorizație de construcție. Normal că trebuia. Nu avea nicio dată de începere a lucrărilor, niciun proiect tehnic, nimic. Am trimis inspectorii acolo să ne documentăm și noi. Am chemat firma la sediu, ca să intre în legalitate. Riscă amenzi, iar lucrările au fost întrerupte imediat”, a declarat Bulacu.

Acesta a precizat că nu știe ce lucrări se făceau în zonă. „Este vorba de un șanț lung de 32 de metri. Mai multe nu știm. Primăria trebuia să vină cu documentele. Aici Primăria e problema, e clar…”, a mai spus Bulacu.

„Lucrările de săpătură au fost executate fără luarea măsurilor de sprijinire a pereților, fapt ce a condus la producerea accidentului”

La puțin timp după discuția cu șeful ISC, instituția a trimis și un răspuns scris ziarului. Unul în care menționează și cauza producerii accidentului: „lucrările de săpătură a șanțului au fost executate fără luarea măsurilor de sprijinire a pereților, fapt ce a condus la producerea accidentului”.

Mai mult, ISC menționează că „investitorul nu a obținut în prealabil autorizație de construire, fapt ce contravine prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții”. În același timp, investitorul nu a „comunicat Inspectoratului de Stat în Construcții – I.S.C. data începerii lucrărilor de construcții, contrar legii.

Lucrare fără panou informativ

Lucrarea de lângă Biblioteca Națională nu aveau panou informativ pe care să fie menționate informații despre lucrare: cine o realizează, data începerii, durată, autorizație, cine este beneficiarul, ce tip de operațiuni se fac. Lucrarea nu apare nici în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Libertatea a solcitat puncte de vedere atât de la Primăria Sectorului 3, cât și de la compania Algorithm Residential și va publica de îndată ce le va primi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
MONDEN
Andreea Marin in bucataria casei sale. Sursa FOTO/ Facebook
13:37
Noi imagini din casa și curtea Andreei Marin. Cum arată gospodăria vedetei toamna aceasta. „Minunata grădină cu miresme, plină de roade”
Mona Segall a vorbit despre concurentii de la Asia Express 2026. FOTO/ Antena 1/ Facebook
12:46
Anunțul făcut de Mona Segall despre „Asia Express” 2026. Ce au pățit echipele aflate în competiție. „Au suportat lucruri grele”
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
14:25
Christian Sabbagh, mărturisiri dureroase după ce a suferit un AVC în urmă cu 2 ani. „Aduceți-i copiii, pentru că mai are șase ore de trăit”
14:15
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
14:14
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul Finanțelor din România se căsătorește azi
13:55
Ploi, descărcări electrice și temperaturi cu 7 grade mai mici în București. ANM a emis prognoza pentru weekendul 12-13 septembrie
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Holul unui spital de urgență, există un pat gol și nu sunt pacienți care să aștepte la ușile cabinetelor
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate