De Dragoș Tănase,

Vela a spus că sunt câteva proceduri care trebuie parcurse întrucât sunt implicate şi alte instituţii.

„Va fi desecretizat în această săptămână. (…) Este posibil în orice moment să-l desecretizăm. Sunt câteva proceduri în care sunt implicate şi alte instituţii. Dar răspunsul meu de ministru al Afacerilor Interne este „Cât mai repede. Până vineri, cel târziu”, a declarat Marcel Vela la Europa FM.

După desecretizare, publicul va vedea despre ce documente este vorba în dosarul 10 august 2018.

Ministrul a precizat că trebuie să comunice şi cu alte instituţii implicate pentru a primi aviz de desecretizare.

„Eu sunt sigur că va fi foarte repede primit răspunsul, însemnând ore, nu zile. Începând de mâine (miercuri – n.r.), oricând este posibil să facem un comunicat pe această temă. Veţi afla toată derularea evenimentelor, implicarea instituţiilor şi tot ceea ce conţine respectivul raport”, a declarat ministrul de Interne, pentru sursa citată.

Vela a mai spus că secretizarea raportului creează neîncredere în instituţiile statului.

Marcel Ion Vela declarase încă de la audierea din Parlament pentru avizul de numire în funcţia de ministru, că raportul privind protestele din 10 august 2018 trebuie desecretizat, chiar dacă nu conţine lucruri „extraordinare”, amintește Mediafax.

Citeşte şi:

“Păzitorii” Coloanei lui Brâncuși. Cum se luptă fiica inginerului care a ridicat monumentul să spună povestea anilor în care tatăl ei a lucrat cu genialul Constantin Brâncuși

Amenda unui protestatar, anulată de judecători. Motivare: ”Mesajul ”Tudorel, slugă model” se încadrează în limitele libertății de exprimare”

Cum s-a transformat o școală de dans într-un centru de abuzuri fizice și sexuale: „M-a lovit în abdomen. Mi-a spus că alte fete și-au luat bătaie ca să învețe să stea în poziția capră”

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul
GSP.RO

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul

Horoscop 12 decembrie 2019. Capricornii au parte de o zi dificilă
HOROSCOP

Horoscop 12 decembrie 2019. Capricornii au parte de o zi dificilă