Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat că acordul cu BOR a fost modificat. Astfel, poliția nu va mai distribui Lumina Sfântă, iar slujbele se vor desfășura fără credincioși.
Potrivit noului acord, pâinea sfințită va fi distribuită la domiciliu credincioșilor de către personalulc lerical și voluntari, vineri și sâmbătă, în intervalul 8.00 - 17.00 și în prima zi de Paște, între 6.00 și 12.00, la solicitarea credincioșilor.
În ceea ce privește Lumina Sfântă, aceasta va fi distribuită de clerici, ajutați de „un număr de maximum 5 voluntari cu echipament de protecţie (mască şi mănuşi)”.
Credincioșii vor primi Lumina Sfântă în pragul casei ori la fereastră, fără să iasă în stradă. În cazul blocurilor, Lumina va fi dată unui reprezentant desemnat de Asociația de proprietari.
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/04/acord-2-patriarhia-romana-mai-sf-pasti-2020.pdf" title="Acord 2 Patriarhia Romana - MAI - Sf Pasti 2020"]
Principalele declarații făcute de Marcel Vela:
Marcel Vela a anunțat marți seară că, potrivit unui acord MAI-BOR, românii vor putea merge la biserică vineri și sâmbătă pentru a primi "pâinea binecuvântată”, iar lumina de Înviere va fi distribuită oamenilor de către polițiști, jandarmi și voluntari.
Ulterior, președintele a cerut Guvernului să revină asupra acordului, spunând că nu este momentul pentru relaxare în acest moment.
„Stați acasă, altfel după sărbători, vom avea înmormântări”, a transmis Klaus Iohannis.