Guvernul din Rusia a decis că trebuie să comande piese de mobilier. Zis şi făcut! Până aici nimic ieşit din comun dacă pe lista de achiziţii nu s-ar fi regăsit şi un pat poleit cu aur.
Cel care a avut această doleanţă este Ministrul de Interne rus care a dorit un pat din lemn de cireş cu elemente decorative acoperite cu aur de 24 de carate. Valoarea totală a comenzii a fost de 760.000 de dolari, patul fiind trimis la sediul central al Ministerului. Celelalte obiecte de mobilier au fost livrate la o adresă dintr-un cartier select al Moscovei.
Acest lucru a stârnit mânia opiniei publice care a ţinut să le reamintescă aleşilor că ţara se află în plină criză economică. Unul dintre contestatarii vehemenţi a fost ziarul Vedomosti. "Ţoaletele de aur ar fi mai logice... şi o masă de negociere ar trebui să fie făcută din material blindat şi rezistent la şocuri", a scris supărat unul dintre cititorii ziarului, pe pagina electronică a publicaţiei.
Unul dintre purtătorii de cuvânt al Ministerului, Valery Gribakin a spus: "Nu a fost o cerinţă ca patul să fie placat cu aur, pur şi simplu e ceva legat de estetică".