Și Spitalul Județean din Deva, unde conducerea a demisionat, au putea fi militarizat, după modelul de la Suceava, a declarat marți ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Întrebat de jurnaliști, la Brașov, dacă are în vedere o conducere militară și pentru Spitalul Universitar din București, Tătaru a spus că „acum nu trebuie peste tot ajutor militar”, dar că o astfel de măsură ar putea fi luată pentru Spitalul Județean din Deva, dacă nu se găsește altă soluție.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, Silviu Didilescu, şi directorul medical, Claudiu Antal, au demisionat marți. Sindicatul medicilor din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva „Medicorum Honorem” a acuzat, luni, conducerea unităţii medicale de „abuzuri” în modul în care ar fi înţeles să gestioneze activitatea instituţiei şi programul de lucru al cadrelor medicale, în contextul epidemiei de COVID-19, solicitând intervenţia miniştrilor Sănătăţii şi Muncii pentru detensionarea situaţiei.
Într-o scrisoare deschisă adresată miniştrilor Nelu Tătaru şi Violeta Alexandru, medicii susţin că după ce spitalul a intrat în carantină, pe 29 martie, personalul medical nu a mai putut părăsi unitatea sanitară, iar SJU Deva ar fi continuat să interneze cazuri noi de bolnavi COVID-19 pozitiv, scrie Agerpres.
Organizaţia sindicală susţine că după testarea medicilor şi delimitarea cazurilor COVID-19 pozitiv, actuala conducere a SJU Deva ar fi putut relua activitatea normală pentru întreg personalul angajat, cu respectarea normării muncii şi acuză că s-ar face presiuni pentru ca unele cadre medicale să vină la serviciu pentru perioade consecutive de 14 zile.
În finalul scrisorii deschise, Sindicatul „Medicorum Honorem” avertizează că „va refuza categoric prezentarea la muncă în astfel de condiţii impuse abuziv”, apreciind că interdicţia de a părăsi spitalul la finalul programului de lucru nu ar fi justificată.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro