Minune de la Dumnezeu, în România! 40.000 de orbi au vedere!

Comentează
Arhiva foto

În România sunt întregistraţi la Ministerul Muncii 106.000 de nevăzători care primesc indemnizaţii de handicap de gradul I, adică indemnizaţiile sociale, indiferent de nivelul celorlalte venituri. Un nevăzător primeşte lunar o indemnizaţie de însoţitor de 724 de lei, o indemnizaţuie de grad de 234 de lei şi un buget personal complementar de 106 lei.
În total: 1.064 de lei. Investigaţia “Grupului de iniţiativă pentru reforme în Asociaţia Nevăzătorilor din România” arată însă că mulţi, foarte mulţi dintre beneficiarii de indemnizaţii sunt blagosloviţi de Domnul cu vedere!
“În Asociaţia de Nevăzători sunt înscrişi doar 60.000 de membri. De unde provine diferenţa, până la 106.000? Zeci de mii de falşi nevăzători au fost înregistraţi cu gradul I de handicap pentru a primi indemnizaţia, ajutor de însoţitor. Pentru aprobarea unui dosar se percepe o şpagă de 1.000 de euro. De mulţi ani se ştie despre această situaţie, am încercat să sensibilizăm autorităţile, dar nu ne ascultă nimeni…” ne-a declarat Valeriu Borşan, purtătorul de cuvânt al grupui de iniţiativă mai sus menţionat.

Românii au orbit în masă după 1989

Cei implicaţi în investigaţie spun că au pornit acest demers pentru că datele statistice ale acestei categorii defavorizate sunt cel puţin ciudate. În anul 1989, în România existau 16.000 de nevăzători înregistraţi. După 25 de ani, foarte multă lume a orbit în ţara noastră, adică s-a întâmplat ceva ciudat, pentru că la Ministerul Muncii sunt înregistraţi acum 106.000 de nevăzători.
Aceasta, în condiţiile în care, demografic, populaţia ţării este în scădere... Un alt argument care să probeze faptul că falşi nevăzători sunt produşi în serie chiar şi de Asociaţiile de Nevăzători, în unele zone, este acela că, în timp ce în municipiul Bucureşti, plus Ilfov şi Călăraşi, sunt înregistraţi doar 1.750 membri nevăzători plătitori de cotizaţie către Asociaţia Nevăzătorilor din România, în judeţul Neamţ vorbim de aproape 4.000.
O concluzie ar fi că aproximativ 40.000 de persoane, neînscrise în asociaţiile de nevăzători teritoriale, sunt perfect sănătoase. Unii au şi permise de conducere, aşa cum au descoperit şi organele statului în anii din urmă. Doar în Iaşi, de exemplu, au fost prinse 515 persoane care teoretic erau orbi cu indemnizaţii.
A doua concluzie este că multe filiale ale Asociaţiei de Nevăzători fabrică certificate. Dar de ce se dau în primire nevăzătorii? Simplu: dacă de la bugetul alocat acestei comunităţi defavorizate ar fi scoşi bolnavii închipuiţi, atunci sumele destinate fiecărui nevăzător real în parte ar putea fi mai mari!


Dosare DNA la nevăzători

În anul 2014 a izbucnit un mare scandal în cadrul Asociaţiei Nevăzătorilor din România (ANR). Persoane din conducerea Asociaţiei ar fi convenit să “fabrice” o serie de documente cu ajutorul cărora să obţină nejustificat fonduri europene, au arătat procurorii DNA.
Pretextul era ajutarea nevăzătorilor să înveţe să utilizeze computerele. Persoanele menţionate au întocmit şi prezentat în cadrul proiectului documente care atestă cheltuieli fictive, în scopul obţinerii pe nedrept a rambursării sumei de aproximativ 2.800.000 de lei - aferentă activităţilor nerealizate în fapt - din fonduri europene şi de la bugetul de stat. În cursul lunii mai 2014, aceste persoane au depus la Organismul Intermediar pentru POSDRU, cererea pentru decontarea ultimelor sume de bani aferente proiectului.
Estimarea cheltuielilor pentru care se solicită decontarea s-a ridicat la 800.000 de euro. Proiectul european în care sunt implicaţi aceştia îşi propune, în principal, realizarea unui program de formare specific persoanelor cu dizabilităţi, care să aibă 500 de participanţi pentru iniţiere în utilizarea TIC şi 900 pentru utilizarea unor tehnologii specifice TIC. Aceste persoane ar fi trebuit instruite şi formate pentru utilizarea TIC în viaţa de zi cu zi şi ar mai fi trebuit să se realizeze şi trei cursuri în format digital, astfel încât alte 300 de persoane să fie formate pentru “dezvoltare pagini de web”, 300 de persoane formate pentru “testare şi evaluare aplicaţii web”.
În plus, ar fi trebuit ca, în urma implementării proiectului, 900 de persoane să fie plasate pe piaţa muncii în cadrul entităţilor publice şi private, care să aibă ca finalitate angajarea efectivă a 250 de oameni pe piaţa muncii. La un an de la finalizarea proiectului, o mare parte a acestor activităţi nu a fost realizată, motiv pentru care au intervenit blocaje financiare şi a fost demarată ancheta procurorilor.


«Vedeţi?» «Da». «Aveţi indemnizaţie de nevăzător?» «Da». «Păi, cum?» «No, eu nu ştiu!»

“Vă punem la dispoziţie o listă a persoanelor pe care le-am indentificat drept falşi nevăzători”, ne-a spus Valeriu Borşan. Zis şi făcut, am primit lista şi am verifcat una dintre persoane. Este vorba despre Marius Popa, despre care “Grupul de iniţiativă pentru reforme în Asociaţia Nevăzătorilor din România” spune: “Marius Popa, fiul fostului preşedinte Ioan Popa de la filiala Alba-Hunedoara. Acest Marius lucrează în prezent consilier la Prefectura Alba”. Buuun…
Sunăm la Prefectura Alba. Ardelenii sunt bine organizaţi, îl găsim imediat pe Marius Popa. Este consilier la prefectură.
Ce poate consilia un nevăzător la Prefectură? Redacţia: “Domnule Popa, aveţi o deficienţă de vedere?” Domunul Popa: “Da, am unele mici probleme”. Redacţia: “Dar vedeţi?” Domunul Popa: “Da, văd”. Redacţia: “Dar aveţi indemnizaţie de handicap de gradul I?” Domnul Popa: “Da, dar cine v-a spus?” Redacţia: “Domnule Popa, dar cum aveţi indemnizaţie gradul I de nevăzător dacă vedeţi?” Domnul Popa: “No, eu nu ştiu, mie nu mi-a spus nimeni… No!… Ei au evidenţele… Că am sau nu dreptul, ei pot hotărî… Ar putea fi o suspiciune, dar nu cred că este o problemă…”

«Costul «certificatului»: 1.000 de euro!»

Unii membri ai filialelor ANR primesc certificate de nevăzători, contra cost, cu ajutorul conducerilor acelor filiale.
“Certificatul de handicap se obţine cu ajutorul preşedinţilor ANR prin interemediul unor mecanisme, structuri bine organizate. Cel interesat de certificat vorbeşte la Asociaţie, este trimis la trei medici, membri ai filierei, care emit documente medicale de handicap accentuat. Cu aceste documente candidatul se prezintă în faţa unei comisii a Direcţiei de Asistenţă Socială, din care face parte şi preşedintele Asociaţiei de Nevăzători, cel care este cumva şeful filierei de fabricat certificate. Rezultatul este lesne de închipuit: se primeşte documentul fără probleme. Costul: 1.000 de euro!”, ne-a mai spus Valeriu Borşan.
Încă aşteptăm un răspuns al Ministerului Muncii în legătură cu aceste informaţii, după ce am trimis o solicitare în acest sens.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!