„Obligă pe pârâţi în solidar să plătească reclamantului suma de 25000 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând daune morale. Obligă pe pârâţi în solidar să plătească reclamantului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de taxă de timbru. Ia act de faptul că reclamantul a precizat că sumele ocazionate de plata onorariului avocaţial urmează să le solicite pe cale separată”, se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 1, menținută și de Tribunal.

Florin Toma l-a reclamat pe Badea pentru că acesta a avut mai multe formulări batjocoritoare şi insultătoare la adresa sa, iar magistrații au fost de acord cu scriitorul.

„Badea l-a jignit pe scriitor într-o manieră care iese din sfera pamfletului”, au motivat magistrații decizia, potrivit Ziare.com.

Mircea Badea este prezent pe micile ecrane de foarte mulți ani, fiind unul dintre cei mai cunoscuți oameni de televiziune de la noi.  De ani buni, este  realizatorul emisiunii „În gura presei”, de la postul de televiziune Antena 3. În plan personal, Mircea Badea formează un cuplu cu prezentatorul de televiziune Carmen Brumă. Cei doi au împreună un băiețel, Vlad.


Cât ne costă lunar un deţinut după gratii. Aproape 1.000 de lei «mănâncă» fiecare puşcăriaş


 

 

Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
PARTENERI - GSP.RO
Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
Femeie din Cluj, MOARTĂ în ATI la 2 luni de la rapelul Pfizer. Ce au descoperit medicii despre plămânii ei
Playtech.ro
Femeie din Cluj, MOARTĂ în ATI la 2 luni de la rapelul Pfizer. Ce au descoperit medicii despre plămânii ei
Şi-a ucis soţia, după ce în prealabil i-a trimis mesaje ca să-i demonstreze că îl înşală. Bărbatul din Turcia spera la o pedeapsă mai uşoară
Observatornews.ro
Şi-a ucis soţia, după ce în prealabil i-a trimis mesaje ca să-i demonstreze că îl înşală. Bărbatul din Turcia spera la o pedeapsă mai uşoară
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
HOROSCOP
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
„Creatura periculoasă” care a băgat spaima în locuitorii din Cracovia. Oamenii nu au mai deschis geamurile de frică. Este incredibil ce era, de fapt
Știrileprotv.ro
„Creatura periculoasă” care a băgat spaima în locuitorii din Cracovia. Oamenii nu au mai deschis geamurile de frică. Este incredibil ce era, de fapt
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Telekomsport
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)