Ieri dimineata, Parchetul Curtii Supreme de Justitie a avut un petent mai special. Vedeta de televiziune Mircea Badea venise ca simplu cetatean sa depuna un memoriu in care solicita procurorilor o ancheta cu privire la intrarea abuziva a unui „comando” in fabrica sa de chibrituri de la Gherla. „Cu doar 10 milioane lei – suma cu care au fost amendati contraventional intrusii – oricine poate lua cu asalt o institutie” – a declarat Mircea Badea. „Chiar m-am gandit sa fac si eu asta, cand am vazut ca la Parchet nu era nimeni care sa-mi primeasca memoriul. Dar am zis ca nu merita. Singurul cu care am putut sa port un dialog a fost portarul, care mi-a comunicat ca pana pe 5 mai nu se lucreaza. Apoi, dorind sa gaseasca raspuns la intrebarea mea „Nu e nici macar un procuror de serviciu?”, a dat un telefon, dar nu i-a raspuns nimeni”, a povestit Mircea.
Cateva ore mai tarziu, dupa ce a facut publica patania la Realitatea TV, Mircea Badea a fost sunat de procurorul de serviciu si a reusit sa depuna memoriul.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor