Mircea Cărtărescu, primul scriitor român nominalizat la International Booker Prize

Comentează

România scrie istorie. Mircea Cărtărescu devine primul autor român nominalizat la International Booker Prize, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume. Romanul său „Solenoid”, tradus în engleză de Sean Cotter, a fost inclus pe lista lungă a competiției alături de alte 12 titluri care promit să redefinească literatura contemporană.

Un premiu pentru cei mai buni dintre cei mai buni

International Booker Prize este, în lumea literaturii, echivalentul unui Oscar. El se acordă celei mai bune opere de ficțiune tradusă în limba engleză și publicată în Regatul Unit sau Irlanda, iar marele premiu de 50.000 de lire sterline este împărțit între autor și traducător.

Toți cei 13 autori nominalizați pe lista lungă a International Booker Prize se află pentru prima dată în această competiție, iar 12 dintre cele 13 titluri provin de la edituri independente.

"Sunt cărți care vorbesc despre agonia familiei, a locului de muncă sau a politicii naționale de stat, despre secretul aproape spiritual al prieteniei, arhitectura interioară a sentimentului erotic, banalitatea capitalismului și mobilizarea credinței", a explicat Max Porter, președintele juriului International Booker Prize.

În primă fază, juriul va alege șase titluri finaliste care vor intra pe lista scurtă pentru renumitul premiu. Titlurile vor fi anunțate pe data de 8 aprilie, iar marele câștigător va fi dezvăluit pe 20 mai, în cadrul unei ceremonii la Tate Modern din Londra.

„Solenoid”, romanul unui fenomen literar

Pentru cei care nu au citit încă „Solenoid”, romanul este o capodoperă a literaturii contemporane, un puzzle fascinant în care realitatea și visul se împletesc. Acțiunea se petrece în Bucureștiul comunist de la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980 și urmărește un profesor care ține un jurnal, doar pentru a se trezi prins într-o existență suprarealistă, cu realități alternative și întrebări despre condiția umană.

În mai 2024, romanul a câștigat deja premiul Dublin Literary Award, în valoare de 100.000 de euro, confirmându-și locul printre cele mai importante opere literare ale ultimului deceniu.

Mircea Cărtărescu a fost refuzat în mod repetat de Academia Română. Printre argumentele invocate ar fi faptul că „nu scrie la nivelul Academiei”, dar și pozițiile critice ale lui Cărtărescu față de naționalismul eminescian și contestarea unor idei ale lui Cioran, considerate „denigratoare”.

Mircea Cărtărescu nu este doar un scriitor, ci un fenomen literar. Născut pe 1 iunie 1956, la București, Cărtărescu s-a remarcat inițial ca poet, cu volumul „Faruri, vitrine, fotografii” (1980), dar proza este cea care a cucerit lumea prin profunzimea suprarealistă în care realitatea se îmbină cu visul și simbolurile literare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
Mirela Vaida
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu încheie la UDMR prima zi de discuții
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
15:00
Funcția nouă pe care Spotify o va introduce în aplicație și pentru utilizatorii din România
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește