Mircea Diaconu a fost astăzi prezent la sediul Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, fiind cercetat pentru conflict de interese. Acesta a anunţat că renunţă la politică. "S-ar putea odată să nu mai ies. Mai sunt trei zile senator, iar în rest am decis să nu mai candidez şi m-am retras din viaţa asta politică imediată. Asta pentru că mi-am ales singur demnitatea cea mai importantă, aia de cetăţean", a spus actorul.
Acesta a adăugat: "Voi trece de la Loganul Senatului la ma;ina mea, ARO 10 care este mult mai bună şi mult mai tânără".
Diaconu a punctat: "Peste cinci zile încep un film excepţional, care este mai bun decât un mandat întreg. Am un rol excepţional, se numeşte «Cu buletinul la Paris». Joc personajul principal, un amărât din zilele noastre, iar scenariul este foarte bun".
Sursă: gandul.info