În ciuda faptului că instanţa i-a interzis dreptul de a alege şi de a fi ales până în anul 2014, Cozma a susţinut că poate candida la funcţia de şef al statului prevalându-se de mai multe articole din Constituţie.

0-161370-cozmafin.jpg

„Voi candida pentru că o mare parte a populaţiei mi-a cerut să candidez. Voi candida independent, dacă nu voi reuşi să-mi înscriu partidul (Partidul Muncitorilor – n.r.), conform legii”, a spus Cozma.

El susţine că în sondaje ar fi situat în faţa preşedintelui PSD, Mircea Geoană, dar nu a putut prezenta date în acest sens din partea unor institute de sondare a opiniei publice.

„Din datele pe care mi le-au spus unii statisticieni de la Bucureşti, în zona ‘Alţii’ s-ar părea că la ora aceasta mă aflu în faţa lui Mircea Geoană”, a precizat Cozma.

Fostul lider sindical a declarat că, în cazul în care va ajunge preşedinte al României, va „stârpi corupţia în trei luni de zile”.

„Voi stârpi corupţia. În trei luni de zile vă asigur că va dispărea corupţia în procent de 85 la sută. V-o spun de acum. A doua etapă este de a asigura, printr-o dezvoltare economică, un nivel de trai decent populaţiei. Mi-am propus un program care vizează dezvoltarea economică, începând de la agricultură către industrie, care va începe cu achiziţia produselor agricole şi se va finaliza cu industria care produce utilaje şi echipamente pentru agricultură’, a adăugat Cozma.

Miron Cozma s-a aflat, vineri, la Deva, pentru a anunţa începerea procedurilor de înfiinţare a formaţiunii politice pe care o va conduce – Partidul Muncitorilor. Cozma a arătat că, în situaţia în care justiţia nu-i va accepta în acest an înscrierea oficială a partidului, atunci va apela la o altă formaţiune politică al cărui nume a refuzat să-l dezvăluie deocamdată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.