Cercetatorul britanic este de parere ca reprezentanti ai unor civilizatii extraterestre si-au stabilit baze secrete in adancurile lacurilor sau oceanelor, iar navele acestora se misca la fel de bine in apa ca si in aer. In cartea sa, intitulata "Luminile vii din oceane", cercetatorul enumera o serie de cazuri inregistrate inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Totusi, cele mai credibile marturii dateaza incepand cu anul 1960.
Ian Gitelson da exemplul lacului Cote, din Costa Rica, unde au fost raportate numeroase scufundari sau decolari ale unor obiecte necunoscute din adancul lacului. Primele marturii, referitoare la activitatea necunoscuta care se petrece in apele lacului costarican, au fost consemnate in luna septembrie 1971. Patru membri ai Institutului de Geografie din Costa Rica survolau lacul la o inaltime de circa 3.000 m. Avionul era dotat cu o camera speciala, care avea rolul de a intocmi o harta fidela a regiunii si care facea fotografii la fiecare 20 de secunde. Dupa developarea filmelor, cercetatorii au observat ca pe cateva fotografii apare un obiect rotund, care are circa 52 de metri in diametru si care se ridica spre suprafata lacului, sfarsind prin a iesi din apa. Orice iluzie optica era exclusa, iar obiectul surprins de aparatul de fotografiat semana foarte mult cu cel descris de localnicii care au sustinut ca astfel de aparitii sunt destul de frecvente. Adancimea foarte mare a lacului Cote nu a permis cercetarea acestuia, iar dupa circa trei ani de la aceste evenimente nu s-a mai inregistrat nici o activitate ciudata.
Insa cele mai numeroase aparitii ale unor OZN-uri au fost inregistrate in Porto Rico, insula aflata intr-un colt al zonei cunoscute sub denumirea de "Triunghiul Bermudelor", devenita celebra in urma deselor disparitii ale unor vapoare sau avioane. JosĂŠOrlando Golis, care lucreaza pentru guvernul portorican, i-a povestit lui Ian Gitelson despre relatarile unor martori care au vazut astfel de obiecte neidentificate scufundandu-se sau fiind pe punctul de a se scufunda in apele din jurul insulei.
Extraterestrii doresc sa fie feriti de ochii indiscreti
Gitelson a obtinut o alta declaratie, din partea unui inalt ofiter al armatei americane, care dovedeste existenta extratereqstrilor "subacvatici". Conform acestui ofiter, a carui identitate nu a fost dezvaluita, guvernul SUA detine informatii despre faptul ca, in special dupa ce de-al doilea razboi mondial, extraterestrii si-au stabilit baze subacvatice permanente in zone retrase din Australia, Oceanul Pacific si Caraibe. Gitelson considera ca singura explicatie a faptului ca vizitatorii de pe alte planete au ales adancurile apelor pentru a-si stabili bazele este ca acestia doresc sa fie feriti de ochii indiscreti ai oamenilor, stiut fiind faptul ca, desi am ajuns sa exploram spatiul cosmic, cunoastem inca extrem de putine lucruri despre ceea ce se ascunde in imensitatea oceanelor si a marilor planetei noastre.