Mai exact, salariul mediu brut pe economie a fost stabilit anul trecut de către Comisia Națională de Prognoză (CNP) la 4.162 de lei potrivit bugetului pe anul 2018.

Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în luna octombrie 2018, câștigul salarial brut s-a ridicat la 4.532 lei, iar salariul net era de 2.770 lei.

Cum se împarte un salariu între stat și angajat

Totuși, câștigul salarial nu include doar salariul, ci și prime sa bonificații, astfel că pentru acuratețea calcului vom folosi nivelul estimat inițial de CNP.

Din cei 4.162 lei, statul încasează 25% drept contribuții sociale, respectiv 1.041 lei.

Din acești bani, statul retrimite un procent de 3,75% din contribuții către fondurile care administrează pensiile la Pilonul II. Mai exact, este vorba de 156 de lei.

Pe lângă aceste contribuții, statul mai încasează dintr-un salariu mediu brut alți 10% pentru sănătate, ceea ce înseamnă 416 lei.

Din ce rămâne, Guvernul mai ia 10% drept impozit pe venit angajatului, adică alți 271 de lei.

În fine, alături de aceste contribuții mai există contribuția pentru muncă, în valoare de 2,25%, care este în sarcina angajatorilor. Aceasta mai înseamnă alți 94 de lei care se duc la stat.

În final, din cei 4.162 lei, angajatul rămâne cu 2.434 lei în buzunar la finalul lunii.

Cât mai câștigă un miner? Cel mai tânăr ortac mort avea minimumul pe economie, șeful demis al Complexului Energetic câștiga 18.000 de lei pe lună
Recomandări
Cât mai câștigă un miner? Cel mai tânăr ortac mort avea minimumul pe economie, șeful demis al Complexului Energetic câștiga 18.000 de lei pe lună

Calculul este grosier, doarece nu toți românii lucrează pe salariul mediu. Ba mai mult, 1,7 milioane dintre conaționalii noștri sunt plătiți cu salariul minim pe economie. Și acesta va crește, însă, din ianuarie, de la 1.900 de lei brut la 2.080 lei.

4,9 milioane de salariați, direct vizați

Presupunând că toți cei 4,9 milioane de angajați din România ar opta trecerea la pensia publică, atunci statul nu ar mai fi nevoit să cotizeze cei 3,75% către Pilonul II pentru toți aceștia.

Astfel, statul nu ar mai trebui să vireze cei 156 de lei timp de 12 luni pentru 4,9 milioane de contribuabili, ceea ce înseamnă în final 9,1 miliarde de lei.

Pe de altă parte, este de așteptat ca suma reală să fie mult mai mică, deoarece este puțin probabil ca toți angajații din România să opteze pentru trecerea la stat.

„Cadoul otrăvit”

Consultantul financiar Adrian Bența a declarat recent pentru Libertatea că prevederea privind Pilonu II este un „cadou otrăvit” oferit de către guvernanți românilor.

Eugen Teodorovici, ministru Finanțelor, promitea zilele trecute românilor că aceștia își vor putea retrage banii acumulați în conturile de la Pilonul II.

Dar în proiectul final nu e nici vorbă de așa ceva. Banii nu mai pot fi scoși și pot fi primiți doar după ieșirea la pensie.

Comuniunea om, natură, business de la Romsilva. Cine sunt și cât câștigă oamenii care decid soarta pădurilor și a vânatului din România
Recomandări
Comuniunea om, natură, business de la Romsilva. Cine sunt și cât câștigă oamenii care decid soarta pădurilor și a vânatului din România

În schimb, statul va primi cota de 3,75% din contribuții care se ducea la Pilonul II, iar în final statul va rămâne cu tot procentul de 25%.
Dar statul nu investește acei bani undeva, căci din ei plătește pensiile actualilor pensionari, plus pensiile speciale și pensiile agricole.

Ce să faci ca să nu fii păcălit de stat

Profesorul de economie Cristian Păun, de la ASE București, a scris pe Facebook că tot ce trebuie pentru ca românii să își protejeze banii este să nu opteze pentru trimiterea contribuțiilor către stat. În acest fel, cei 3,75% vor fi în continuare trimiși către conturile lor de la Pilonul II.

Guvernul a recunoscut în ordonanța de vineri că, în lipsa acesteia, deficitul ar fi trecut de limita de 3% din Produsul Intern Brut (PIB), trecută în tratatele europene.

Pe lângă posibilitatea optării în cazul Pilonului II, ordonanța mai prevede impunerea „taxei pe lăcomie” asupra băncilor, dar și taxe de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie și de 3% în telecomunicații.


Citește și:

Povestea de dragoste dintre Klaus și Carmen Iohannis, subiect de carte. „Președintele s-a înscris la o școala de dans și bune maniere, ca să poata avea mai mult succes la fete”

Shakira, agresată de mama lui Pique? Imaginile controversate care fac înconjurul presei internaționale. Ce i-a făcut soacra și cum a reacționat fostul fotbalist. VIDEO
GSP.RO
Shakira, agresată de mama lui Pique? Imaginile controversate care fac înconjurul presei internaționale. Ce i-a făcut soacra și cum a reacționat fostul fotbalist. VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Momentul în care Camilla a fost fotografiată în costum de baie! A ieşit scandal în Familia Regală, Charles şi Regina nu au fost deloc încântaţi
Playtech.ro
Momentul în care Camilla a fost fotografiată în costum de baie! A ieşit scandal în Familia Regală, Charles şi Regina nu au fost deloc încântaţi
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Viva.ro
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Cutremurător: Medicul care a consultat-o pe Ştefania ar fi spus că "nu are nimic, e isterică şi obeză". Fata avea de fapt o infecţie masivă în corp
Observatornews.ro
Cutremurător: Medicul care a consultat-o pe Ştefania ar fi spus că "nu are nimic, e isterică şi obeză". Fata avea de fapt o infecţie masivă în corp
Un rechin alb uriaș a ucis un bărbat. Animalul i-a smuls capul și l-a mușcat de umeri. Este primul atac mortal din acest an
Știrileprotv.ro
Un rechin alb uriaș a ucis un bărbat. Animalul i-a smuls capul și l-a mușcat de umeri. Este primul atac mortal din acest an
Filmul românesc de pe Netflix care se bate cu orice poveste de dragoste de la Hollywood. A strâns deja zeci de mii de vizualizări. E cu Dragoș Bucur de la Românii au Talent
FANATIK.RO
Filmul românesc de pe Netflix care se bate cu orice poveste de dragoste de la Hollywood. A strâns deja zeci de mii de vizualizări. E cu Dragoș Bucur de la Românii au Talent
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 28 ianuarie 2023. Vărsătorii au nevoie de rădăcini solide, dar acestea nu apar de la sine, e nevoie de o investiție emoțională serioasă
HOROSCOP
Horoscop 28 ianuarie 2023. Vărsătorii au nevoie de rădăcini solide, dar acestea nu apar de la sine, e nevoie de o investiție emoțională serioasă
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află
PUBLICITATE
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află