Modele de subiecte pentru Bacalaureat 2017. Examenul naţional de Bacalaureat va începe mai devreme, potrivit ordinului publicat miercuri de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Astfel, înscrierile pentru sesiunea de vară s-au făcut în perioada 22-26 mai 2017, faţă de 30 mai-3 iunie cum a fost anul acesta.

Prima probă va fi susţinută pe 6-7 iunie 2017, faţă de 13-15 iunie cum a fost în 2016. Rezultatele finale se vor afişa pe 10 iulie 2017, faţă de 16 iulie 2016. Ca urmare şi sesiunea de toamnă va avea loc mai devreme, respectiv în perioada 11-14 iulie se vor face înscrierile, iar pe 27 iulie se pot înscrie candidaţii care au promovat corigenţele.

Modele de subiecte pentru Bacalaureat 2017

Modelele orientative de subiecte/biletele de examen/pachetele de fișiere pentru examenul național de Bacalaureat au fost concepute în concordanţă cu programele în vigoare ale examenului, astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea candidaților de analiză, de sinteză, de generalizare şi de abstractizare.

Modele de subiecte pentru Bacalarueat 2017 la Certificare competențe

Modele de subiecte A Competenţe lingvistice Limba română
Modele de subiecte B Competenţe lingvistice Limba maternă
Modele de subiecte C Competenţe lingvistice Model Limba engleză
Modele de subiecte C Competenţe lingvistice Model Limba franceză
Modele de subiecte C Competenţe lingvistice Model Limba germană modernă
Modele de subiecte C Competenţe lingvistice Model Limba ebraică modernă
Modele de subiecte C Competenţe lingvistice Model Limba italiană
Modele de subiecte C Competenţe lingvistice Model Limba japoneză
Modele de subiecte C Competenţe lingvistice Model Limba portugheză
Modele de subiecte C Competenţe lingvistice Model Limba rusă modernă
Modele de subiecte C Competenţe lingvistice Model Limba spaniolă
Modele de subiecte C Competenţe lingvistice Model Limba turcă modernă
Modele de subiecte D Competenţe digitale

Replica la care a cedat Gheorghe Dincă: „Ori mor eu, ori mori matale”
Recomandări

Modele de subiecte pentru Bacalaureat 2017 la probele scrise

Modele de subiecte E.a) Limba şi literatura română
Modele de subiecte E.b) Limba şi literatura maternă
Modele de subiecte E.c) Matematică
Modele de subiecte E.c) Istorie
Modele de subiecte E.d) Anatomie – Biologie
Modele de subiecte E.d) Chimie
Modele de subiecte E.d) Fizică
Modele de subiecte E.d) Geografie
Modele de subiecte E.d) Informatică
Modele de subiecte E.d) Socio-umane

Adrian Sina, „Ambasador” pentru armata pakistaneză. Postarea jignitoare pusă pe Instagram
Recomandări

Adrian Sina, „Ambasador” pentru armata pakistaneză. Postarea jignitoare pusă pe Instagram

Calendar BACALAUREAT 2017

Calendar Bacalaureat 2017 – sesiunea iunie-iulie 2017

22 – 26 mai 2017: Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen
26 mai 2017: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a
6 – 7 iunie 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
8 – 9 iunie 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
9, 12 – 13 iunie 2017: Evaluarea competenţelor digitale – proba D
14 – 16 iunie 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
26 iunie 2017: Limba şi literatura română – proba Ea) – probă scrisă
27 iunie 2017:  Limba şi literatura maternă – proba Eb) – probă scrisă
28 iunie 2017: Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – probă scrisă
30 iunie 2017: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – probă scrisă
5 iulie 2017: Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00)
6 – 9 iulie 2017: Rezolvarea contestaţiilor
10 iulie 2017: Afişarea rezultatelor finale

Renovat cu 8 milioane de lei acum un an, din bani europeni, spitalul din Eforie Sud se prăbușește peste pacienți

SUBIECTE și BAREM DE CORECTARE EDU.ro – BACALAUREAT 2017 sesiunea IUNIE – IULIE 2017
Calendar Bacalaureat 2017 sesiunea august-septembrie 2017

11 – 14 iulie 2017: Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
27 iulie 2017: Înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe
21 august 2017: Limba şi literatura română – proba Ea) – probă scrisă
22 august 2017: Limba şi literatura maternă – proba Eb) – probă scrisă
23 august 2017: Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – probă scrisă
24 august 2017: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – probă scrisă
25, 28 august 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
28 august 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
29-30 august 2017: Evaluarea competenţelor digitale – proba D
30 – 31 august 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
1 septembrie 2017: Afişarea rezultatelor (până la ora 16,00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00)
2 – 5 septembrie 2017: Rezolvarea contestaţiilor
6 septembrie 2017: Afişarea rezultatelor finale

Modele de subiecte pentru Bacalaureat 2017. Ce nu au voie să facă elevii în sala de examen

În Ordinul Ministrului privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat national – 2017, se arată, la Articolul 12, care sunt regulile pe care candidații trebuie să le respecte în sala de examen.

Art.12. (1) Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lasa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.

(2) Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate la alin. (1) în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu vor fi primiți în examen.

(3) Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să aibă, în salile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încalțăminte, în penare și altele asemenea sau în băncile în care sunt asezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

(4) Se interzice candidaților să aibă, în salile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încalțăminte, în penare și altele asemenea, sau în băncile în care sunt asezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc
electronic de calcul sau de comunicare/ care permite conectarea la internet/ la rețele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidați ori cu exteriorul.

(5) Se interzice candidatilor la examenul de bacalaureat sa comunice între ei sau cu exteriorul, sa transmita ori sa schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notite sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare
între candidati sau cu exteriorul.

(6) Candidații care încalcă regulile menționate la alin. (3), (4) si (5) vor fi eliminati din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent daca ei au primit ori au transmis materialele interzise.

(7) Încalcarea regulilor menționate la alin. (3), (4) si (5) va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participă la probele următoare și sunt declarați ”eliminați din examen”, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminarii, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la urmatoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidații „eliminați din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.

(8) Înainte de începerea probelor, asistenții prezintă candidaților prevederile metodologice legate de organizarea și desfășurarea corectă a examenului de bacalaureat și prevederile alin. (1)-(7) și le solicită să predea toate eventualele materiale și obiecte care, potrivit reglementarilor în vigoare pentru examenul de bacalaureat, sunt interzise în sala de examen.

(9) După parcurgerea pasilor menționați la alin. (8), candidații vor semna un procesverbal în care se regăsesc prevederile alin. (1)-(7) și mențiunea că știu că nerespectarea regulilor menționate la alin. (3), (4) si (5) are drept consecință măsurile
menționate la alin. (6) si (7).

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul
GSP.RO

Horoscop 14 decembrie 2019. Berbecii simt nevoia să se odihnească mai mult
HOROSCOP