Elevii care au absolvit liceul susțin miercuri, 28 iunie, proba scrisă la economie de la examenul de Bacalaureat 2023. Este una dintre disciplinele pentru care candidații au putut opta pentru a treia probă scrisă, cea la alegere a profilului şi specializării.
Examenul la economie putea fi ales de absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică, profilul servicii din filiera tehnologică şi toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia profilului militar.
La proba de la economie, candidații au de rezolvat trei subiecte. Primul conține o serie de exerciții de tip grilă și niște enunțuri care trebuie să fie apreciate ca fiind adevărate sau false.
Subiectul al doilea cuprinde cerințe care pot fi rezolvate folosind anumite formule de calcul, iar punctele de la ultimul subiect absolvenții trebuie să fie rezolvate prin prezentarea unor răspunsuri mai elaborate.
Pe pagina subiecte.edu.ro au fost publicate de Ministerul Educației, astfel încât elevii să se antreneze înainte de susținerea probei.
Primele rezultate ale probelor scrise de la Bacalaureat 2023 se vor afișa pe 3 iulie până la ora 12:00, când va avea loc depunerea contestaţiilor. Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate pe 7 iulie.
În perioada 17 – 24 iulie va avea loc înscrierea candidaţilor (inclusiv a celor care au promovat examenele de corigenţe) pentru sesiunea din august a Bacalaureatului.
Vezi şi subiecte BAC 2023, ce a picat la Bacalaureat 2023 la celelalte materii!