Mormântul fostului primar al Lugojului, Marius Martinescu, a fost distrus de un incendiu.
Marius Martinescu s-a stins din viață în data de 31 august, într-un spital din Cluj-Napoca, la vârsta de 67 de ani. Acesta a avut trei mandate de primar al Lugojului.
Fostul primar al Lugojului a fost înmormântat la cimitirul pe strada Făgetului din Lugoj. În noaptea de 19 septembrie, mormântul fostului primar al Lugojului a fost distrus de un incendiu.
Focul a distrus total mormântul. Apropiați ai familiei fostului edil susțin că incendiul ar fi fost provocat cu intenție.
"Se văd lovituri pe cruce, de baros probabil. Cineva a lovit-o cu putere şi a spart-o", se arată într-o declarație pentru lugojeanul.ro."Cauza probabilă este foc în spaţiu deschis, mai exact de la o lumânare. Noi nu avem indicii care să ne permită să afirmăm că ar fi vorba despre o faptă intenţionată", a declarat Elena Megherea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Urgență Timiș.
FOTO: lugojeanul.ro