Psihologii americani au ajuns la concluzia ca persoanele care sunt mai mereu prost dispuse sau usor iritabile nu pot fi vindecate in nici un fel, pentru ca "asa s-au nascut". O explicatie stiintifica o da doctorul David Zald, profesor la universitatea americana Vanderbilt, din Nashville. "Exista o parte a creierului care guverneaza toate starile emotionale ale omului. Cu cat e mai activa, cu atat persoana respectiva este mai morocanoasa, depresiva, sufera de stres sau face crize dese de furie. Aceeasi parte a creierului controleaza ritmul cardiac si aciditatea stomacului, fenomene prezente in cazul in care, de exemplu, pacientul se simte stresat", a declarat medicul Zald pentru cotidianul britanic "The Observer". Rezultatele cercetatorilor americani au fost confirmate de tomografii facute unui grup de 89 de voluntari.