Devenita publica, afacerea a prilejuit sefilor locali si centrali ai Politiei comunicate indignate la adresa subordonatei lor capitanese, de parca aceasta ar fi fost de capul ei din 1996 incoace. De parca de 7 (sapte) ani la politia constanteana nu s-a facut nici o evaluare anuala – dosare intrate/dosare iesite – care ar fi scos la iveala de mult punerea la murat a documentelor. Mai-marii institutiei incearca sa acrediteze ideea ca era vorba de niste ,,cauze marunte,,, evitand sa numeasca invinuitii din dosarele respective. Sunt faptasi ce au beneficiat de amnistii sau de prescriptii. Este scandalul de la Constanta doar varful unui aisberg? Zac prin multe alte sertare asemenea ,,dosare privilegiate,,, mai cu seama din zona economica? Sistemul insusi favorizeaza infractorii, privilegiatii nemaifiind supusi nici barem urmaririi penale, daramite judecarii? Daca ma gandesc ca prin aceleasi sertare mai mucegaiesc sumedenie de mandate de executare a pedepsei, pentru condamnati pe care politistii ,,nu-i gasesc,, decat selectiv, mi-e teama ca raspunsul poate fi alarmant. O certitudine o poate da doar o ancheta la sange, desfasurata atat de Autoritatea Nationala de Control a dlui Blanculescu, cat si de Parchet, care, potrivit legii, supravegheaza activitatea Politiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.