„Am primit diverse semnale, și din Scoția, și din partea de sud a Marii Britanii, în care e vorba mai ales de nevoia de muncitori sezonieri care să se ocupe de cules recolte. E un anumit tip de îngrijorare, mai ales în zona de agricultură din Marea Britanie față de ceea ce va însemna lipsa de forță de muncă. Eu n-am dorit până în momentul de față să implicăm statul român într-un asemenea dialog, pentru că mi se pare că lucrurile trebuie să se așeze pe un făgaș normal și să vedem pe viitor cum ele pot fi organizate și în beneficiul muncitorilor români, și în beneficiul economic, însă acum mi se pare prematur și vedeți ce reacții de polarizare a generat toată povestea cu transferul forței de muncă din Germania” a declarat Dan Mihalache, ambasadorul României în Marea Britanie.
„Cred că în momentul de față trebuie să ne ferim să încurajăm mișcarea unui număr important de oameni dintr-o parte în alta. Ceea ce va fi în viitor vom vedea”, a adăugat diplomatul, la Digi24.
De la declanșarea pandemiei și instituirea restricțiilor, Ambasada României la Londra a primit 150 de solicitări de asistență din partea unor cetățeni români.
Au cerut ajutorul ambasadei oameni care și-au pierdut locul de muncă, turiști sau studenți aflați în schimburi de experiență. Cei cu probleme sunt îndemnați să intre pe site-ul ambasadei și să completeze un formular, după care vor fi sunați de lucrătorii de la serviciile consulare. Toți românii care apelează la serviciile consulare vor fi ajutați, a dat asigurări ambasadorul României în Marea Britanie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro