N-o să-ţi vină să crezi cine ”învârte” cuprul din România!

Comentează

Potrivit zf.ro, Maria Gherghe (53 de ani), cumpără prin Ronefer SRL Voluntari tot cuprul de la Cupru Min şi îl vinde în China. Ea a fost funcţionar în Ministerul Metalurgiei şi apoi până în 2000 salariat al Conef, compania care preluase toate exploatările de metale neferoase. SRL-ul Ronefer Voluntari, o firmă cu doar şase angajaţi a înregistrat în 2011 venituri de 39,4 milioane de euro.

"Nu am nimic de ascuns. O să vă explic de ce o firmă de apartament poate să facă export şi de ce nu este nevoie să am un personal numeros", a spus Maria Gherghe pentru ZF. Întrevederea a avut loc într-un birou dintr-un apartament situat într-un bloc de locuinţe din apropierea pieţei Obor din Bucureşti, fără vreo siglă la intrare. Ea a ajuns prin intermediul firmei Ronefer SRL din Voluntari, pe care o controlează în proporţie de 95%, să preia toată producţia de concentrate de cupru de la Cupru Min, cel mai mare producător de cupru din România, care s-a aflat în ultima vreme în centrul atenţiei datorită procesului de privatizare şi rezervelor de cupru importante pe care le exploatează la Roşia Poieni. De aici s-ar putea extrage circa 0,9 mil. tone de cupru evaluat în prezent la 5,6 miliarde de euro şi 36 de tone de aur, evaluate la 1,5 mld. euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Val de rețineri după violențele de la protestul oierilor, poliția a descins în București și 15 județe. Sursă foto: Dumitru Angelescu.
16:10
Reacția AUR după ce doi protestatari violenți din Piața Victoriei au fost arestați: „Nu mai sunt membri de ani buni”
4 fraude online,  semnal de alarma de la Politia Capitalei
15:49
Semnal de alarmă de la Poliția Capitalei: „Prea mulți români își pierd banii din doar câteva click-uri!” Ghid complet împotriva celor 4 mari fraude online
MONDEN
Lucian Mindruta
16:54
Lucian Mîndruță, copleșit de emoții la absolvirea fiului său: „Am plâns cu toții”
Kate Middleton alături de Tom Cruise
16:28
Kate Middleton, apariție spectaculoasă la premiera „Digger”. Ce gest a făcut Tom Cruise când a însoțit-o spre cinematograf
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:49
Sorin Grindeanu i-a cerut premierului desemnat Siegfried Mureşan să îşi dea demisia din Parlamentul European ca să conducă Guvernul: „Altfel, face doar un joc politic ieftin”
Siegfried Mureșan la Parlament, în timpul unei conferințe de presă
14:15
Siegfried Mureșan spune că va lua în calcul o majorare a salariilor și pensiilor din 2027: „Au stagnat în ultimii ani, este nevoie de o creştere”
Ultimele știri
17:31
Proiectul aviatic istoric prin care parcurgi jumătate de glob fără nicio escală. Câte ore va dura cel mai lung zbor din lume
17:18
Fenomenul „SKI”: Tot mai mulți pensionari aleg să își cheltuie banii în vacanțe în loc să le lase moștenire copiilor
17:11
Nicușor Dan a vorbit de la Adunarea Generală a ONU de la New York și despre manipularea prin social media. Cine a fost în sală alături de el
17:06
Mesajul sfâșietor al actorului Arnaud Denis înainte de eutanasiere. Povestea care a emoționat Franța
TRENDING
22 sept.
Regula 2:2:2 în cuplu: metoda simplă care previne rutina și reaprinde scânteia dintre parteneri
22 sept.
Modificări importante în grila Antenei 1. Zilele în care Asia Express și Insula Iubiri nu vor fi difuzate
22 sept.
S-a deschis Chitila Plazza, mallul de 8.000.000 de euro și 5.780 de metri pătrați. Marile branduri care pot fi găsite aici
22 sept.
Horoscop 23 septembrie 2026. Peștii culeg unele beneficii de pe urma unor colaborări, a unor afaceri sau indirect, prin partenerul de cuplu
O femeie cu pantaloni albi și geaca maro, în timp ce duce o valiză mov și se uită la biletul de avion în aeroport
16:56
Cât costă să călătorești singur în vacanță. Destinațiile cu cea mai mare „taxă pe solitudine” și unde poți merge ieftin de unul singur
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
16:49
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Placa cu premiul Ghidului Michelin 2026 pe fațada unui restaurant care tocmai a primit o stea;
16:47
Cele mai ieftine hoteluri de lux, recomandate de Ghidul Michelin. O noapte de cazare începe de la 95 de euro
A renunțat la băutură după 32 de ani și 5 AVC-uri „ Aș cumpăra tuturor o injecție – una cu medicament, nu cu whiskey”. Sursă foto: Business Insider /Katie Rosier.
16:27
O femeie care a băut timp de 32 de ani s-a lăsat de alcool după 5 AVC-uri. O injecție i-a salvat viața
Excursioniștii care parcurg traseul Tour du Mont Blanc își iau o pauză la Fenêtre d'Arpette pe 8 iulie 2026, în apropiere de Champex-Lac, Elveția
16:22
Autoritățile franceze nu vor să mai permită accesul „turiștilor de o zi” pe Mont Blanc: „Cine credeți că o să curețe după voi?”
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
mamă tânără, așezată la o masă, folosind laptopul în timp ce lucrează de acasă cu doi copii jucându-se în fundal, langa o canapea gri
14:59
Părinții singuri pot primi 3 zile în plus de concediu de odihnă. Senatul a votat proiectul
Evenimentul celor de la Caiac SMile a reunit aproximativ 200 de oameni în cele două zile. Foto: Libertatea.
10:46
Cel mai spectaculos drum din țară, parcurs în motocicletă de persoane cu dizabilități: lecția de viață predată timp de două zile pe Transfăgărășan
Ninge viscolit pe Transfăgărășan, iar drumarii intervin cu utilaje și peste 5 tone de sare spre Bâlea Lac. Sursă foto: Meteoplus / Facebook
10:06
Iarna a venit peste noapte pe Transfăgărășan. Ninge viscolit, iar drumarii intervin cu utilaje cu lamă și peste 5 tone de sare spre Bâlea Lac / VIDEO
Douglas Rushkoff
InterviuExclusiv
10:00
Douglas Rushkoff, unul dintre cei mai influenți gânditori ai lumii: „O parte din tendința periculoasă spre naționalism e rezultat al impactului tehnologiei digitale”
stalp-energie-cifre-piata-energie
15:13
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
15:01
Sentimentul economic, între cauză și semnal
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
22 sept.
Apocaleapșa după Nicușor