Drona care a căzut peste blocul din Galați este rusească, confirmă NATO

O dronă de origine rusească, de tip Geran-2, s-a prăbușit joi noaptea peste un bloc de locuințe din Galați, în timpul unui atac aerian al Rusiei asupra Ucrainei, a confirmat Ministerul Apărării din România.

Martin O’Donnell, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SHAPE), a declarat că drona este de proveniență rusă, transmite sursa citată mai sus.

Vladimir Putin a contestat originea dronei care a provocat incidentul

Cu toate acestea, președintele rus Vladimir Putin a contestat originea dronei și a cerut investigații suplimentare asupra epavei.

„Prima reacție a fost aceeași care este acum în România: Vin rușii!”, a comentat liderul de la Kremlin, conform Reuters, într-o declarație făcută după o vizită oficială în Kazahstan.

Vladimir Putin a menționat că drone ucrainene au intrat recent în spațiul aerian al Finlandei, Poloniei și statelor baltice.

Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a avertizat că astfel de incidente vor continua să afecteze țările europene, pe care le consideră direct implicate în conflictul cu Rusia.

Procurorii din Galați au deschis o anchetă după incidentul provocat de drona rusească

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați au demarat o anchetă penală după ce o dronă de origine rusească, având o încărcătură militară, s-a prăbușit și a explodat pe un bloc de locuințe din cartierul Mazepa, în municipiul Galați.

Reamintim că incidentul s-a produs în noaptea de 28 spre 29 mai 2026, în jurul orei 1.50, provocând o explozie puternică, urmată de un incendiu. Două persoane au fost rănite, iar aproximativ 70 de locatari au fost evacuați sau s-au autoevacuat pentru siguranța lor.

Ancheta vizează infracțiuni grave, inclusiv tentativă de omor calificat

Conform unui comunicat emis de Parchetul General, procurorii investighează mai multe infracțiuni grave, printre care distrugere, tentativă de omor calificat, dar și încălcarea Codului aerian.

„Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-au sesizat din oficiu în cursul nopții de 28-29 mai 2026 cu privire la explozia unei drone cu încărcătură militară, de proveniență rusească, în centrul municipiului Galați”, se precizează în comunicat.

Potrivit anchetatorilor, drona s-a prăbușit direct pe bloc și a explodat la impact, distrugând complet un apartament de la etajul 10 și provocând răni grave celor două persoane aflate în locuință în acel moment.

„Din cercetările efectuate până în prezent la fața locului a rezultat că drona militară s-a prăbușit pe un bloc de locuințe și a explodat în jurul orei 1.50”, au adăugat procurorii.

Drona a fost detectată în timpul unui atac al Rusiei în Ucraina

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis că drona de tip Geran 2, de fabricație rusească, a fost detectată în timpul unui atac asupra infrastructurii portuare ucrainene.

Aceasta a pătruns în spațiul aerian românesc din regiunea Reni, fiind urmărită de radare până la impactul cu clădirea din Galați.

„Toată încărcătura dronei (…) a explodat la momentul impactului”, a confirmat MApN.

Pentru a contracara posibile riscuri, două avioane F-16 și un elicopter IAR-330 SOCAT au fost ridicate de la Baza 86 Aeriană Fetești. Cu toate acestea, autoritățile au explicat că nu s-a putut interveni pentru doborârea dronei, din cauza riscului ridicat pe care l-ar fi prezentat o astfel de operațiune deasupra unei zone dens populate.

Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert pentru populația din trei județe

În urma incidentului, autoritățile au emis mesaje de avertizare prin sistemul RO-Alert pentru județele Galați, Brăila și Tulcea, avertizând locuitorii cu privire la situația de urgență. În paralel, echipele de anchetatori continuă cercetările pentru a stabili toate detaliile legate de circumstanțele care au condus la prăbușirea dronei și consecințele acesteia.

Cele două victime ale exploziei au fost transportate de urgență la spital, iar starea lor este monitorizată. Președintele Nicușor Dan a mers la Galați vineri și a vizitat familia care a ajuns la spital. Mama și fiul al căror apartament a fost distrus în urma incidentului cu drona vor locui într-o casă pusă la dispoziție de Primăria Galați.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.