Live text
Acum o ora
„Galați, cât mai durează până devii carne de tun?”
Acum 2 ore
Nicușor Dan merge la Galați
Acum 3 ore
Consulul general al Rusiei la Constanţa a fost declarat persona non grata, a anunțat Nicușor Dan
Acum 3 ore
Primul mesaj al lui Volodimir Zelenski
Acum 4 ore
PSD vrea Guvern funcțional după ce o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc din Galați
Acum 4 ore
Daunele provocate de dronă asupra blocului din Galați nu sunt acoperite de asigurarea obligatorie
Acum 5 ore
De ce România trebuia să ceară activarea articolului 4 din Tratatul NATO
Acum 5 ore
Roberta Metsola transmite poporului român ”întreaga solidaritate”
Acum 6 ore
Ilie Bolojan anunță „sancţiuni vis-à-vis de diplomaţii ruşi la Bucureşti”
Acum 6 ore
Ministerul Sănătății, despre victimele din Galați: „Pacienții sunt stabili”
Acum 7 ore
Mesajul transmis de Mark Rutte, secretarul general al NATO
Acum 7 ore
Parchetul anchetează explozia dronei rusești din Galați
Acum 7 ore
Ursula von der Leyen, despre drona prăbușită pe blocul din Galați
Acum 7 ore
Distrigaz Sud Reţele a oprit alimentarea pentru 178 de clienţi din blocul afectat
Acum 8 ore
Oana Țoiu l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la București la sediul MAE
Acum 8 ore
Ilie Bolojan, reacție pe Facebook
Acum 8 ore
NATO: „Condamnăm iresponsabilitatea Rusiei”
Acum 8 ore
Ședință CSAT la ora 11:00, anunță Nicușor Dan
Acum 8 ore
Vor urma reacții de la Palatul Cotroceni
Acum 10 ore
MApN spune ce tip de dronă a lovit blocul din Galați
Acum 10 ore
Primarul din Galați spune că structura blocului nu pare afectată după explozia dronei
Acum 10 ore
Mesajul MAE
Acum 11 ore
MApN a avut drona pe radar, dar „a dispărut”
Acum 11 ore
Două persoane transportate la spital. Alte două au făcut atac de panică
Acum 12 ore
MApN organizează o conferință de presă
Acum 12 ore
12 fragmente de drone rusești pe teritoriul României, doar în 2026
Acum 13 ore
Trafic restricționat, în zona în care a explodat drona

Sursă: Social Media

Drona s-a prăbușit în jurul orei 2:00 dimineața, direct pe acoperişul unui bloc BR din zona Stirex, din Galați. Mai exact, este vorba de un bloc de pe strada Brăilei 50, în apropierea falezei Dunării și la circa 18 km de portul Reni.

Infografic cu harta orașului Galați și blocul lovit de drona rusească, portul Reni din Ucraina, care era ținta dronei, detalii tehnice despre drona Geran-2 și cronologia evenimentului
16:15 - Acum o ora
29-05-2026

„Galați, cât mai durează până devii carne de tun?”

Un banner desfășurat de tinerii din Galați a fost surprins de fotoreporterul Libertatea, Eli Driu. Tinerii au scris pe pânză „Galați, orașul nostru, cât mai durează până devii și tu carne de tun?”.

Video: Eli Driu.

15:57 - Acum 2 ore
29-05-2026

Nicușor Dan merge la Galați

Președintele Nicușor Dan va ajunge la Galați, alături de Ministrul Apărării, Radu Miruță, conform unor surse Libertatea. Cei doi se vor opri întâi la Spitalul de Copii, unde se află cele două persoane rănite în explozia dronei rusești, după care vor merge la blocul afectat.

14:53 - Acum 3 ore
29-05-2026

Consulul general al Rusiei la Constanţa a fost declarat persona non grata, a anunțat Nicușor Dan

Preşedintele României, Nicuşor Dan a anunțat vineri măsurile luate, după şedinţa CSAT convocată ca urmare a prăbuşirii unei drone ruseşti pe un bloc din orașul Galaţi.

Consulul general al Federaţiei Ruse la Constanţa a fost declarat persona non grata, iar Consulatul se va închide, a anunțat Nicușor Dan.

„Am avut noaptea trecută un incident grav, în care doi cetăţeni români au fost răniţi, şi întreaga responsabilitate pentru acest incident revine Rusiei, o ţară care duce un război de agresiune de mai bine de patru ani împotriva Ucrainei. Faţă de această situaţie, Consul General al Federaţiei Ruse la Constanţa a fost declarat persoană non grata şi Consulatul General al Federaţiei Ruse la Constanţa se va închide”, a precizat preşedintele.

Declarația de presă a fost susținută la Palatul Cotroceni, la finalul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

„Vreau să remarc iresponsabilitatea unor lideri politici şi lideri de opinie români care încearcă să scuze Rusia faţă de acest incident şi acum cetăţenii români pot să vadă cine e pro-occidental şi cine mimează pro-occidentalismul”, a mai spus şeful statului.

Nicuşor Dan a subliniat că o dronă Geran 2, plecată din Rusia, a intrat în România și a căzut peste blocul din Galați.

14:10 - Acum 3 ore
29-05-2026

Primul mesaj al lui Volodimir Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina va sprijini România în „orice fel este nevoie”.

„Noaptea trecută, rușii au lansat un atac deliberat asupra regiunii noastre sudice – regiunea Odesa, care se învecinează cu România. Acesta a fost încă un atac cinic asupra infrastructurii civile din orașele noastre și din apele noastre, care a vizat nave civile de transport containere.

Una dintre drone – practic un echivalent al modelului „Shahed” – a lovit, de asemenea, o clădire rezidențială obișnuită din România. Le urăm celor răniți o însănătoșire rapidă. Suntem pregătiți să sprijinim România în orice mod este necesar în aceste circumstanțe.”, a scris Volodimir Zelenski, pe X.

 
13:30 - Acum 4 ore
29-05-2026

PSD vrea Guvern funcțional după ce o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc din Galați

PSD anunță că este pregătit să susțină instalarea rapidă a unui guvern funcțional și face apel la unitate politică după incidentul de la Galați, pe fondul unor dispute privind sistemul de apărare și legislația SAFE, potrivit News..

Social-democrații „condamnă ferm încălcarea inacceptabilă a suveranităţii României de către Federaţia Rusă”, dar critică și declarațiile din spațiul politic intern.

PSD „respinge categoric şi condamnă declaraţiile prim-ministrului demis Ilie Bolojan şi ale unor reprezentanţi USR care invocă sesizările la Curtea Constituţională în privinţa legislaţiei SAFE, pentru a pasa propria răspundere pentru eşecul sistemului de apărare al României în cazul incidentului de la Galaţi”.

PSD susține că „incidentul de la Galaţi a evidenţiat o serie de carenţe grave ale sistemului de apărare naţional” și cere acțiuni rapide pentru remedierea acestora, inclusiv formarea unui guvern stabil: „PSD este de asemenea pregătit să susţină instalarea rapidă a unui guvern funcţional şi responsabil”.

În comunicat, PSD respinge acuzațiile privind blocajele legislative, afirmând că sesizările la CCR au avut rol de clarificare: „Sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor accelerează pronunţarea CCR pentru înlăturarea acestor incertitudini”.

Reacția vine după declarațiile lui Ilie Bolojan, care a vorbit despre întârzieri în adoptarea legislației de apărare: „acţiuni iresponsabile pe care le-am avut în lumea politică care ţin de contestarea legislaţiei privind atacarea dronelor pe timp de pace în spaţiul aerian”.

O dronă ruseasă a căzut la Galați, 29 mai 2026. Foto: Inquam Photos-George CălinIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

România se află într-o criză politică profundă după demiterea guvernului condus de Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură. Președintele Nicușor Dan a chemat partidele parlamentare la consultări la Palatul Cotroceni pentru a găsi o soluție rapidă și a menține direcția prooccidentală a țării.

PNL a condamnat, vineri, reacţia anti-naţională a liderilor PSD şi AUR, Sorin Grindeanu şi George Simion, la actul de agresiune al Rusiei, arătând că atacarea simultană a instituţiilor româneşti arată îngenuncherea acestor conduceri de partid în faţa Moscovei, după incidentul dronei care a explodat în Galaţi.

„Condamnăm de asemenea reacţia anti-naţională a liderilor PSD şi AUR, Sorin Grindeanu şi George Simion, la actul de agresiune al Rusiei. Absenţa condamnării Rusiei de către Sorin Grindeanu şi George Simion, precum şi atacarea simultană a instituţiilor româneşti arată îngenuncherea acestor conduceri de partid în faţa Moscovei şi constituie o slăbire deliberată a poziţiei statului român”, a spus PNL.

13:00 - Acum 4 ore
29-05-2026

Daunele provocate de dronă asupra blocului din Galați nu sunt acoperite de asigurarea obligatorie

Daunele provocate de drona care a lovit un bloc din Galați nu sunt acoperite de asigurarea obligatorie a locuințelor (PAD), care include doar cutremur, inundații și alunecări de teren, potrivit specialiștilor din domeniu. Aceștia explică faptul că un astfel de incident nu este prevăzut în polița standard, iar soluția ar putea fi asigurările facultative, care pot acoperi mai multe tipuri de riscuri.

În industrie există însă opinii diferite privind situația, unii experți subliniind că polițele exclud oricum riscul de război sau consecințele acestuia, chiar dacă incidentul de la Galați nu este considerat un act de război în sine.

În acest context, specialiștii cer clarificări legislative pentru a stabili modul în care astfel de cazuri vor fi tratate în viitor.

12:55 - Acum 5 ore
29-05-2026

De ce România trebuia să ceară activarea articolului 4 din Tratatul NATO

Fostul şef al Statului Major General al Armatei Române, generalul cu patru stele în rezervă Ştefan Dănilă, consideră că România ar trebui să solicite activarea articolului 4 din Tratatul NATO, după incidentul fără precedent în care o dronă rusească s-a prăbuşit peste un bloc din Galaţi. Într-un interviu acordat News, generalul a explicat de ce armata nu a putut doborî drona şi ce măsuri ar trebui luate în continuare atât la nivel militar, cât şi diplomatic.

„Da, trebuie discutat la nivelul Consiliului Atlanticului de Nord (NAC) şi invocat Articolul 4 pentru consultări. Trebuie să vedem ce se poate face la nivel aliat, pentru că în momentul de faţă, singura şansă reală de a avea succes împotriva acestor ţinte ar fi combaterea lor în timp ce se află încă în spaţiul aerian ucrainean”, a declarat generalul.

12:25 - Acum 5 ore
29-05-2026

Roberta Metsola transmite poporului român ”întreaga solidaritate”

Preşedinta Parlamentului European (PE) Roberta Metsola transmite vineri, din partea Legislativului „întreaga solidaritate” poporului român, după căderea unei drone ruseşti în România, în apropierea frontierei cu Ucraina.

„Din partea Parlamentului European, vreau să exprim întreaga noastră solidaritate cu poporul României şi cu cei afectaţi de drona rusească care s-a izbit într-un apartament la Galaţi, în această dimineaţă (vineri)”, scrie ea.

 
11:50 - Acum 6 ore
29-05-2026

Ilie Bolojan anunță „sancţiuni vis-à-vis de diplomaţii ruşi la Bucureşti”

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunţat, la Chişinău, o serie de măsuri diplomatice şi militare după incidentul de securitate provocat de drona care a ajuns pe teritoriul României.

Acesta a declarat că, în urma consultărilor cu Ministerul Afacerilor Externe, vor fi propuse în CSAT „acţiuni pe cale diplomatică privind adoptarea de sancţiuni faţă de diplomaţii ruşi la Bucureşti”.

„Condamn ferm această acţiune iresponsabilă a Rusiei şi lucrăm în aceste ore şi în aceste zile pe trei planuri. Primul dintre ele este cel diplomatic şi am convenit în această dimineaţă cu Ministerul de Externe acţiunea care va fi propusă în şedinţa CSAT-ului, pe cale diplomatică, în aşa fel încât să adoptăm sancţiuni vis-à-vis de diplomaţii ruşi la Bucureşti”, a declarat Ilie Bolojan, potrivit News.

Pe componenta de apărare, premierul a precizat că România va cere sprijin aliat pentru modernizarea capacităţilor militare.

„Am convenit cu Ministerul Apărării să facă toate demersurile pentru a solicita aliaţilor din NATO transferul de tehnologii militare pe care astăzi nu le avem, care ţin de capacităţi antiaeriene, de radare care să poată scana la altitudini joase”, a explicat acesta.

El a adăugat că un al treilea plan major este Programul SAFE, prin care România îşi modernizează armata.

„Şi pentru asta, în aceste zile România semnează toate contractele pentru furnizarea în anii următori, până cel mai târziu în 2030, a tuturor capacităţilor de apărare solicitate de Armata României”, a mai precizat premierul.

Bolojan a subliniat că aceste măsuri sunt esenţiale în contextul noilor tipuri de ameninţări, inclusiv cele generate de drone, şi a criticat întârzierile legislative privind apărarea aeriană.

„Vă rog să vă gândiţi la ceea ce înseamnă, în tot acest context, acţiuni iresponsabile pe care le-am avut în lumea politică care ţin de contestarea legislaţiei privind atacarea dronelor pe timp de pace în spaţiul aerian, a trecut cu mari întârzieri datorită contestaţiilor. Vă rog să vă gândiţi la contestaţiile care au fost depuse la Curtea Constituţională chiar în aceste zile vis-à-vis de legislaţia SAFE şi, cu toate acestea, în toată această perioadă am făcut tot ceea ce a trebuit pentru a dota Armata României cu tehnică militară care într-adevăr să-i permită să asigure siguranţa cetăţenilor noştri”, a mai spus Ilie Bolojan.

11:10 - Acum 6 ore
29-05-2026

Ministerul Sănătății, despre victimele din Galați: „Pacienții sunt stabili”

Ministerul Sănătății a anunțat că monitorizează starea persoanelor rănite în incendiul provocat de drona prăbușită în Galați.

Potrivit instituției, două persoane sunt internate în spitale din Galați și primesc îngrijiri medicale:

  • O femeie de 53 de ani este internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, la secția de Chirurgie Plastică. Aceasta are „arsuri de gradele I și II la nivelul membrelor inferioare cu retenție de corp străin (sticlă)”.
  • Un băiat de 14 ani este internat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați, la secția de Chirurgie, având „arsuri la nivelul antebrațelor, fără probleme respiratorii”.

Ministerul Sănătății a precizat că „pacienții sunt stabili și nu se pune problema unui transfer către o altă unitate sanitară”.

Instituția a mai transmis că rămâne „în legătură permanentă cu unitățile medicale din Galați” și poate asigura „asistență psihologică” pentru răniți și alte persoane afectate, dacă va fi necesar.

10:55 - Acum 7 ore
29-05-2026

Mesajul transmis de Mark Rutte, secretarul general al NATO

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunțat că a discutat cu Nicușor Dan după incidentul în care o dronă rusească a lovit un bloc din Galați. Oficialul NATO a transmis „solidaritatea absolută a NATO cu România” și a subliniat că Alianța este pregătită „să apere fiecare centimetru al teritoriului aliat”.

„Am afirmat că NATO este pregătit să apere fiecare centimetru al teritoriului aliat. Vom continua să ne sporim disponibilitatea de a descuraja și apăra împotriva oricărei amenințări, inclusiv din partea dronelor. Comportamentul imprudent al Rusiei este un pericol pentru noi toți. Aceștia continuă să vizeze civilii și infrastructura civilă din Ucraina. Iar aseară au arătat încă o dată că implicațiile războiului lor ilegal de agresiune nu se opresc la frontieră.”, a transmis Mark Rutte, pe X.

 

La rândul său, Nicușor Dan a declarat că a avut o convorbire cu șeful NATO „în urma celui mai grav incident de securitate produs pe teritoriul României de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”.

Președintele României a transmis că a condamnat „ferm această încălcare inacceptabilă a suveranității României” și a subliniat că „Responsabilitatea integrală aparține Federației Ruse”.

„Am condamnat ferm această încălcare inacceptabilă a suveranității României. Responsabilitatea integrală aparține Federației Ruse, al cărei comportament arată un dispreț total față de dreptul internațional și față de siguranța cetățenilor unui stat NATO. Am mulțumit Secretarului General și Aliaților pentru solidaritate și am convenit continuarea coordonării strânse în cadrul NATO pentru consolidarea apărării noastre și a Flancului Estic, în special cu capacități anti-aeriene și anti-dronă. România este un aliat puternic și nu va accepta ca agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei să amenințe securitatea cetățenilor români.”, a transmis Nicușor Dan.

10:40 - Acum 7 ore
29-05-2026

Parchetul anchetează explozia dronei rusești din Galați

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați au deschis un dosar penal după ce o dronă de proveniență rusească s-a prăbușit și a explodat pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, în noaptea de joi spre vineri.

Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul General, ancheta vizează mai multe infracțiuni grave, inclusiv tentativă de omor calificat.

„Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-au sesizat din oficiu în cursul nopții de 28-29 mai 2026 cu privire la explozia unei drone cu încărcătură militară, de proveniență rusească, în centrul municipiului Galați. În dosarul penal deschis în urma deflagrației procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 117 alin. 2 din Codul aerian (Legea nr. 21/2020), a infracțiunii de distrugere, precum și a tentativei la omor calificat.

Din cercetările efectuate până în prezent la fața locului a rezultat că drona militară s-a prăbușit pe un bloc de locuințe și a explodat în jurul orei 1,50, având drept consecință distrugerea unui apartament de la etajul 10 al imobilului și cauzarea de leziuni traumatice celor două persoane aflate în apartament.”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

10:12 - Acum 7 ore
29-05-2026

Ursula von der Leyen, despre drona prăbușită pe blocul din Galați

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat, după ce o dronă rusească a căzut pe un bloc din Galaţi, apreciind că Rusia a depăşit încă o linie roşie şi exprimându-şi solidaritatea faţă de România.

„Războiul de agresiune al Rusiei a depăşit încă o linie roşie. O incursiune a unei drone ruseşti a lovit o zonă dens populată din România, rănind civili. Pe teritoriul Uniunii Europene. Suntem pe deplin solidari cu România şi cu cetăţenii săi”, a transmis oficialul european Ursula von der Leyen, vineri, pe rețeaua X.

10:05 - Acum 7 ore
29-05-2026

Distrigaz Sud Reţele a oprit alimentarea pentru 178 de clienţi din blocul afectat

Distrigaz Sud Reţele a anunţat că a întrerupt alimentarea cu gaze naturale pentru 178 de clienţi din blocurile afectate de incidentul din Galaţi, după ce o dronă s-a prăbuşit şi a provocat un incendiu.

„Pentru a pune consumatorii în siguranţă, Distrigaz Sud Reţele a întrerupt temporar alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă, astăzi, 29 mai 2026, începând cu ora 02:35”, a transmis compania.

Sunt afectaţi locatarii din blocurile BR1C şi BR1B de pe strada Brăilei nr. 45.

Compania precizează că măsura va rămâne în vigoare până la verificarea instalaţiei de utilizare de către o firmă autorizată ANRE.

„Distrigaz Sud Reţele a luat această măsură de siguranţă până la verificarea, de către o firmă autorizată de A.N.R.E., a instalaţiei de utilizare aferente imobilului”, arată compania.

Pentru reluarea alimentării, locatarii trebuie să contracteze un operator autorizat pentru remedierea defecţiunilor şi efectuarea reviziei tehnice, iar documentele rezultate trebuie transmise către Distrigaz Sud Reţele.

Compania le recomandă clienţilor ca, în cazul în care simt miros de gaze după reluarea alimentării, „să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei” şi să contacteze serviciul de urgenţă gaze.

09:58 - Acum 8 ore
29-05-2026

Oana Țoiu l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la București la sediul MAE

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a anunțat convocarea ambasadorului Federației Ruse la sediul MAE, după incidentul de la Galați, unde o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe.

„L-am convocat pe Ambasadorul Federației Ruse la sediul Ministerului Afacerilor Externe. Securitatea României este prioritatea noastră absolută. Avem confirmarea din partea Ministerului Apărării Naționale că drona care s-a prăbușit într-un imobil rezidențial din Galați este de origine rusă.”, a transmis oficialul.

Oana Țoiu a precizat că decizia convocării ambasadorului rus a fost luată „în urma acestui incident de o gravitate majoră”, iar autoritățile române vor comunica Moscovei consecințele diplomatice ale incidentului.

Totodată, ministrul a anunțat că România va discuta și „următorii pași la nivel european în ceea ce privește pachetele de sancțiuni”.

09:40 - Acum 8 ore
29-05-2026

Ilie Bolojan, reacție pe Facebook

Ilie Bolojan, premierul interimar al României, a avut prima reacție, într-o postare pe Facebook, după ce un bloc de zece etaje din Galați a fost lovit de o dronă rusească de tip Geran-2, care a explodat la impact, și a explicat că drona nu a putut fi interceptată din cauza „nivelului dotării”.

„În cursul nopții trecute, o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, provocând un incendiu și rănirea ușoară a două persoane. Am fost în contact cu ministrul Apărării și au fost luate imediat toate măsurile pentru protejarea populației, iar, în plan diplomatic, au fost informați aliații și partenerii României. Această situație este inacceptabilă și reprezintă o nouă violare a spațiului aerian, generată de continuarea iresponsabilă și nejustificată a războiului dus de Rusia în Ucraina. Acest război continuă să afecteze securitatea României și a statelor de pe Flancul Estic”, a scris Ilie Bolojan în prima parte a postării de pe Facebook.

09:35 - Acum 8 ore
29-05-2026

NATO: „Condamnăm iresponsabilitatea Rusiei”

Purtătorul de cuvânt al NATO, Allison Hart, a transmis vineri, după explozia dronei ruseşti în Galaţi, că secretarul General al formațiunii, Mark Rutte, este în contact cu autorităţile române și condamnă iresponsabilitatea Rusiei.

„Condamnăm iresponsabilitatea Rusiei, iar NATO va continua să-şi consolideze apărarea împotriva tuturor ameninţărilor, inclusiv a dronelor”, a declarat Hart, într-un mesaj pe platforma X.

09:24 - Acum 8 ore
29-05-2026

Ședință CSAT la ora 11:00, anunță Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a anunțat convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în urma incidentului de la Galați, unde o dronă a căzut pe un bloc de locuințe.

Acesta a transmis că situația reprezintă „cel mai grav incident care a afectat teritoriul național de la începutul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei”.

„Am convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării astăzi, la ora 11 pentru a discuta implicațiile celui mai grav incident care a afectat teritoriul național de la începutul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Vom dispune măsurile proporționale în raport cu Federația Rusă.”

Nicușor Dan

Președintele a transmis un mesaj de solidaritate către victime: „Gândul meu se îndreaptă, în primul rând, către persoanele rănite, către familiile lor și către locatarii care au trăit clipe îngrozitoare în propriile lor case.”

El a subliniat că responsabilitatea incidentului aparține Federației Ruse, pe fondul războiului din Ucraina: „Ceea ce s-a petrecut astăzi la Galați este consecința directă a războiului de agresiune dezlănțuit de Rusia împotriva Ucrainei.”

Referitor la intervenția militară, acesta a precizat că forțele române au acționat conform procedurilor, dar nu au putut doborî drona din motive de siguranță: „Decizia de a nu angaja ținta a fost luată pentru că nu au existat condițiile care să permită distrugerea ei fără riscul periclitării accentuate a siguranței populației civile.”

În urma incidentului, România a anunțat mai multe măsuri: informarea aliaților NATO și UE, solicitarea de capabilități antidrone suplimentare și sesizarea Consiliului de Securitate al ONU.

De asemenea, au fost mobilizate toate instituțiile relevante – MApN, MAI, SRI și DSU – pentru gestionarea situației și au fost declanșate anchete și expertize tehnice pentru stabilirea exactă a traiectoriei și a tipului de armament implicat.

Președintele Nicușor Dan a reafirmat că: „România este un stat membru al NATO și nu va accepta, sub nicio formă, ca războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei să se transfere asupra cetățenilor săi.”

09:05 - Acum 8 ore
29-05-2026

Vor urma reacții de la Palatul Cotroceni

În conferința de presă susținută de MApN, oficialii au anunțat că vor urma reacții legate de drona prăbușită în Galați și de la Palatul Cotroceni.

Locţiitorul comandantului Comandamentului Forţelor Întrunite, generalul de brigadă Gheorghe Maxim a afirmat, în legătura cu drona prăbuşită la Galaţi, că nu au existat oportunităţi reale de angajare a acesteia în condiţii de siguranţă şi a adăugat că situaţia este sub control şi nu ne confruntăm cu un atac asupra României, ci cu efectele unui conflict desfăşurat în apropierea frontierei.

07:59 - Acum 10 ore
29-05-2026

MApN spune ce tip de dronă a lovit blocul din Galați

Echipe ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații continuă cercetările în zona blocului din Galați unde o dronă s-a prăbușit în dimineața zilei de 29 mai.

Potrivit primelor informații, încărcătura dronei de tip Geran-2 ar fi explodat în momentul impactului.

Geran-2, prezentată ca un produs al industriei rusești de apărare, drona care poate zbura până la 2.500 de kilometri cu o viteză de până la 200 km/h este, de fapt, o variantă adaptată a dronei iraniene Shahed-136.

„Din primele informații, rezultă că toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat la momentul impactului.”, potrivit MApN.

Cele două persoane rănite, o femeie de 51 de ani și un copil de 14 ani, au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, unde primesc îngrijiri medicale.

Autoritățile îi îndeamnă pe cetățeni să respecte recomandările oficiale și să urmărească informările transmise prin canalele instituționale.

„Cetățenii sunt rugați să respecte recomandările autorităților și să urmărească informările oficiale transmise prin canalele instituționale.”

Ministerul Apărării Naționale a condamnat ferm incidentul, pe care îl consideră o amenințare la adresa securității regionale.

„Ministerul Apărării Naționale condamnă ferm acțiunile iresponsabile ale Federației Ruse și subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre.”

MApN subliniază că astfel de situații afectează atât siguranța cetățenilor români, cât și securitatea colectivă a NATO.

07:30 - Acum 10 ore
29-05-2026

Primarul din Galați spune că structura blocului nu pare afectată după explozia dronei

Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a declarat la televiziunea Antena 3 că structura blocului afectat de explozia unei drone nu pare să fi fost avariată, însă evaluarea finală urmează să fie făcută de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC).

Edilul a explicat că, din primele observații, pagubele sunt limitate, deși un apartament a fost serios afectat.

Dacă putem vedea norocul din întreg ghinionul acesta, e că nu avem victime, pe de o parte. Nu avem pagube materiale atât de mari, într-adevăr e un apartament aproape distrus, pe o suprafaţă de un metru, aproape un metru jumătate, nu mai există tavan, acolo s-a produs explozia. În afară de geamuri sparte din cauza suflului, la nivel de structură nu cred că sunt…Spun cred pentru că aştept şi eu pe cei de la ISC, să-şi termine investigaţia şi să vedem raportul final. Dar din ce-am văzut, cu lanternele, cât putea fi iluminată zona, pagubele materiale nu sunt atât de importante”, a afirmat primarul Galaţiului, la Antena 3.

Imagini cu balconul apartamentul din galati dupa ce o dronă s-a prăbușit peste un bloc din oraș, provocând o explozie urmată de incendiu 29 mai 2026
Balconul apartamentului din Galați, unde s-a prăbușit o dronă rusească, vineri, 29 mai 2026 Foto: Inquam Photos

Acesta a mai precizat că adăposturile antiaeriene din oraș sunt funcționale și pregătite pentru utilizare.

„Una foarte bună. Cred că suntem una dintre municipalităţile care chiar stă bine din punctul ăsta de vedere. Toate adăposturile pe care le manageriem noi sunt funcţionale, ba mai mult, acum, cred că o lună, o lună şi ceva, am terminat procedura de predare a cheilor acestor adăposturi către asociaţiile de proprietari, tocmai pentru a fi cât mai aproape de utilizatori. Cheile sunt, cred, la preşedintele de asociaţie, prin urmare, accesul ar trebui să fie unul extrem de facil”, a arătat primarul.

El a atras atenția și asupra necesității unei comunicări mai bune privind alertele RO-Alert și modul de reacție al populației în astfel de situații.

Pompieri si forte de ordine intervin dupa ce un bloc de locuinte din Galati a fost lovit de o drona, 29 mai 2026.
Pompieri si forte de ordine intervin dupa ce un bloc de locuinte din Galati a fost lovit de o drona, 29 mai 2026. Foto: Inquam Photos

„De prea multe ori am strigat lupul până când, uitaţi, a venit lupul şi nimeni nu a mai luat în considerare că lupul zgârie la uşă. E o problemă aici şi cred că trebuie regândită întreaga strategie de comunicare cu cetăţenii”, a precizat Pucheanu.

Referitor la victime, primarul a spus că nu are informații detaliate, dar a confirmat că acestea au fost transportate la spital pentru supraveghere.

„Noi eram pregătiţi de azi-noapte pentru a-i prelua şi pentru a-i caza. Din nefericire, nu au mai ajuns la adăpostul nostru şi au fost transportaţi la spital, unde au şi rămas. Pentru restul de aproximativ 70 de persoane, e o chestiune de ore până la care se pot reîntoarce în apartamente”, a mai spus Ionuţ Pucheanu, potrivit Antena 3 și News.

07:23 - Acum 10 ore
29-05-2026

Mesajul MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis că incidentul din Galați, unde o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe și a provocat un incendiu, reprezintă o „escaladare gravă şi iresponsabilă” din partea Federației Ruse.

Autoritățile române susțin că vor lua măsuri diplomatice ca reacție la încălcarea spațiului aerian și a dreptului internațional, iar România a informat deja NATO și aliații despre situație.

MAE arată că incidentul a avut loc în contextul unor atacuri asupra infrastructurii din Ucraina.

„O dronă implicată în bombardarea unor infrastructuri din Ucraina s-a prăbuşit în Romania la Galati cauzând un incendiu pe acoperişul unui bloc de locuinţe. Două persoane au fost rănite uşor iar cladirea a fost evacuată. Avioane şi un elicopter aparţinând MApN au fost ridicate de la sol în momentul în care au apărut pe radar dronele ruseşti. Acest incident reprezintă o eacaladare gravă şi iresponsabilă din partea Federatiei Ruse.”

MAE subliniază că România va reacționa diplomatic și va cere sprijin internațional pentru consolidarea apărării.

„România va lua măsurile diplomatice necesare de răspuns la această gravă încălcare a dreptului international şi a spaţiului său aerian”, anunţă vineri dimineaţă MAE.

De asemenea, instituția precizează că a fost informat NATO și că se solicită accelerarea livrării de sisteme anti-dronă.

„Federaţia Rusă continuă sa fie un stat agresor care duce un razboi ilegal cu implicaţii grave pentru securitatea regionala şi siguranta cetatenilor. Federaţia Rusa poartă direct responsabilitatea pentru aceste acţiuni grave şi iresponsabile. România va acţiona cu fermitate maxima pentru creşterea presiunii internaţionale asupra Federaţiei Ruse în vederea unei încetări imediate şi cuprinzătoare a focului”, transmite MAE.

06:50 - Acum 11 ore
29-05-2026

MApN a avut drona pe radar, dar „a dispărut”

Purtătorul de cuvânt al MApN, Cristian Popovici, a explicat la Digi24 modul în care a fost gestionată situația dronei care s-a prăbușit peste un bloc din Galați, subliniind că armata a urmărit în timp real evoluția acesteia și a emis alerte aeriene înainte de impact.

Oficialul a precizat că, în noaptea incidentului, radarele au detectat mai multe evoluții suspecte, iar autoritățile au transmis avertizări către populație prin sistemul RO-Alert.

„Azi-noapte, în jurul orei 00:18 au început deja primele pre-alerte aeriene în zonele de frontieră. Noi am urmărit în permanentă cu radarele de la sol evoluția. În momentul în care traiectoriile unor grupuri de drona indicau o posibilă pătrundere în spațiul aerian național, s-a emis RO-Alert, s-a transmis către IGSU alertă aeriană și dânșii au emis RO-Alert. Una din drone, la 01:54, un semnal radar a intrat dinspre Reni în spațiul aerian național, a evoluat descent de la 600 metri altitudine a evoluat descendent. A avut și niște viraje pe care încercăm să le înțelegem din ce cauza. A dispărut de pe radar în sudul municipiului Galați și, în câteva minute, la 112 a fost raportat un incendiu că urmare a prăbușirii unei drone pe un bloc, un acoperiș”, a declarat Cristian Popovici.

Întrebat de ce drona nu a fost doborâtă, acesta a explicat că intervenția militară este limitată de reguli stricte menite să evite riscuri suplimentare pentru populație.

„E o întrebare legitimă și cetățenii trebuie să știe că noi facem tot ce putem, însă Armata are limitări foarte stricte în această situație, pentru că nu putem riscă să creăm mai multe amenințări decât putem preveni. Legea ne permite să deschidem focul în anumite circumstanțe asupra acestor obiecte folosite în conflictul din Ucraina, dar în condițiile în care e protejată viață populației și proprietatea”, a mai spus purtătorul de cuvânt al MApN.

06:00 - Acum 11 ore
29-05-2026

Două persoane transportate la spital. Alte două au făcut atac de panică

Cele două persoane rănite în urma incidentului în care o dronă s-a prăbușit pe un bloc din Galați au fost transportate la spital, în timp ce alți doi locatari au avut atacuri de panică și au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Autoritățile au întrerupt alimentarea cu energie electrică și gaze naturale pentru scara afectată, iar specialiștii urmează să verifice dacă structura de rezistență a clădirii a fost afectată de explozie.

Reprezentantul ISU Galați, Sion Cătălin, a declarat că echipele de intervenție și specialiștii SRI continuă cercetările la fața locului.

„La faţa locului se intervine cu forţe şi mijloace ce aparţin ISU Galaţi, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative. Securizarea zonei se face cu efective ale MAI şi totodată şi echipe specializate ale SRI-ului intervin la faţa locului şi fac cercetarea”, a declarat la faţa locului reprezentantul ISU Galaţi, Sion Cătălin, potrivit News.

Potrivit acestuia, cele două persoane care au suferit răni ușoare au fost transportate la spital.

Oficialul ISU a explicat și care sunt zonele afectate ale imobilului lovit de dronă.

„Locul de impact este la nivelul 10-11 al clădirii, plafonul clădirii, acoperişul acesteia şi apartamentul de sub acesta”, a mai precizat reprezentantul ISU.

În urma exploziei, zeci de persoane au fost evacuate din bloc, iar autoritățile așteaptă finalizarea verificărilor pentru a decide când locatarii se vor putea întoarce în apartamente.

„Din blocul respectiv au fost evacuate un număr total de 70 de persoane. Nu sunt alte probleme şi, în urma efectuării cercetărilor de către specialiştii SRI, încărcătura explozivă a dronei a explodat la impact. În funcţie de evaluarea echipelor specializate, se va hotărî timpul când locatarii se vor întoarce în locuinţele lor”, a mai transmis oficialul ISU Galaţi.

Totodată, alimentarea cu electricitate și gaze a fost oprită preventiv.

„Acesta a explicat că au fost întrerupte alimentarea cu energie electrică şi alimentarea cu gaze naturale a scării respective.”

Specialiști în construcții urmează să stabilească dacă explozia a afectat structura de rezistență a blocului sau alte elemente importante ale clădirii.

05:28 - Acum 12 ore
29-05-2026

MApN organizează o conferință de presă

Ministerul Apărării organizează, vineri dimineaţă, conferinţă de presă la sediul instituţiei, după ce o dronă a lovit un bloc din Galaţi.

”La sediul Ministerului Apărării Naţionale va avea loc vineri, 29 mai, de la ora 8.30, o conferinţă de presă pe tema atacurilor cu drone din proximitatea României, a dronei care a lovit, în această dimineaţă, acoperişul unui bloc din Galaţi şi a efectelor agresiunii Federaţiei Ruse în Ucraina asupra securităţii regionale”, este anunţul oficial al Ministerului Apărării.

Instituţia nu precizează cine va face declaraţiile, relatează News.

05:10 - Acum 12 ore
29-05-2026

12 fragmente de drone rusești pe teritoriul României, doar în 2026

Ministerul Apărării Naționale a transmis, vineri dimineață, după incidentul în care o dronă a căzut pe un bloc din Galați și a explodat, că de la începutul războiului din Ucraina au fost înregistrate 90 de incidente similare în apropierea graniței României.

 În 47 de situaţii au fost identificate fragmente de drone pe teritoriul României, 12 doar în acest an.

Potrivit MApN, „În 28 de cazuri au fost semnalate pătrunderi ale unor drone ruseşti în spaţiul aerian naţional (ultima pe 29 mai). În 47 de situaţii au fost identificate fragmente de drone pe teritoriul României”.

Oficialii precizează că doar în acest an au fost raportate 32 de atacuri în apropierea frontierei, iar în 23 de situații au fost ridicate aeronave din serviciul de poliție aeriană.

„În 15 situaţii au fost înregistrate pătrunderi neautorizate de drone în spaţiul naţional (29 mai). În 12 situaţii au fost identificate fragmente de drone pe teritoriul României”, a mai transmis Ministerul Apărării.

04:56 - Acum 13 ore
29-05-2026

Trafic restricționat, în zona în care a explodat drona

Poliția Galați a anunțat că traficul rutier este restricționat pe ambele sensuri ale străzii Brăilei, între intersecțiile cu străzile Roșiori și Traian, până la finalizarea cercetărilor desfășurate în zona în care o dronă s-a prăbușit peste un bloc de locuințe din municipiul Galați.

„Recomandăm participanţilor la trafic să utilizeze rute alternative pentru evitarea zonei afectate”, transmit oficialii IIPJ Galaţi. 

Știre inițială

Momente de panică în Galați după ce o dronă a lovit un bloc de locuințe

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în noaptea de joi spre vineri, 28 spre 29 mai: „În municipiul Galaţi, o dronă s-a prăbuşit pe un bloc de locuinţe, impactul fiind urmat de o explozie şi de izbucnirea unui incendiu la nivelul unui apartament situat la etajul 10”.

pompieri politisti in fata unui bloc dupa ce o drona s-a prabusit la galati
Bloc lovit de o dronă în Galați. 70 de persoane au fost evacuate Foto: Captură video IGSU

Drona s-ar fi prăbușit vineri, în jurul orei 2:00 dimineața, direct pe acoperişul unui bloc BR din zona Stirex, din Galați. Mai exact, este vorba de un bloc de pe strada Brăilei 50, în apropierea falezei Dunării și la circa 18 km de portul Reni.

Nu au fost identificate și alte drone.

Incendiul a fost lichidat la scurt timp de la producerea incidentului.

O echipă  de cercetare, specializată în explozii, formată din poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Institutului Naţional de Criminalistică, din cadrul IGPR s-a deplasat la locul exploziei.

„Din cercetările efectuate de specialiştii SRI de la faţa locului, toată încărcătura explozivă a dronei a explodat”, menţionează IGSU.

Două persoane aflate în apartamentul afectat s-au autoevacuat și au primit îngrijiri medicale pentru escoriații.

Ministerul Apărării Naționale a confirmat că incidentul s-a produs în contextul unui nou atac cu drone lansat de Federația Rusă asupra infrastructurii din Ucraina, în apropierea graniței cu România.

„În cursul nopţii de 28 spre 29 mai, Federaţia Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România. Una dintre aceste drone a intrat în spaţiul aerian al României, fiind urmărită de radare până în zona de sud a municipiului Galaţi şi s-a prăbuşit pe acoperişul unui bloc de locuinţe, impactul fiind urmat de un incendiu”, a transmis MApN.

Două avioane F-16 și un elicopter militar, ridicate de urgență

Conform MApN, radarele Armatei Române au detectat drone în apropierea spațiului aerian național, iar autoritățile au activat imediat procedurile de intervenție.

Două aeronave F-16 aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană au decolat, la ora 01.19, din Baza 86 Aeriană de la Feteşti, fiind sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT al Forţelor Aeriene Române. Piloţii aeronavelor au avut autorizare de angajare a ţintelor pe toată durata alertei.

Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spaţiului aerian al României.

Totodată, Centrul Național Militar de Comandă a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la necesitatea alertării populației.

Au fost transmise mesaje RO-Alert pentru judeţele Tulcea, Galaţi şi Brăila, a precizat Ministerul Apărării.

70 de persoane evacuate după explozie

În urma incidentului, aproximativ 70 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat din imobilul afectat. Autoritățile au anunțat ulterior că incendiul a fost lichidat rapid și că nu există alte drone identificate în zonă.

„Toată încărcătura explozivă a dronei a explodat”, a transmis IGSU.

La fața locului au intervenit echipaje ISU, SMURD, Ambulanța, Poliția, specialiști ai SRI și o echipă de cercetare specializată în explozii din cadrul IGPR.

Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat după stabilizarea situației.

„Autorităţile au identificat o locaţie pentru cazarea temporară a locatarilor, însă la acest moment nu sunt persoane relocate. Pentru siguranţa cetăţenilor, forţele MAI, MAPN şi echipele specializate ale SRI sunt în continuare la faţa locului şi continuă verificările”, a mai precizat IGSU.

Autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care drona a pătruns în spațiul aerian al României și s-a prăbușit peste blocul de locuințe din Galați.

Luna trecuta, o dronă rusească, ce avea încărcătură explozivă, s-a prăbușit în Galați.

Știre în curs de actualizare

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.