Criza din zona euro va afecta întreaga lume

Problemele din zona euro nu se vor rezolva în următorii doi ani, din contră vor afecta întreaga lume. Drept urmare, sectorul bancar, puternic îndatorat, va avea de suferit, iar liderii europeni vor trebui să pună la cale un plan de acțiune cu efecte pozitive.
Goldman Sachs susține că PIB-ul Europei va suferi o scădere de 0,5% în următorul trimestru, ceea ce va conduce la o contracție anuală de 0,8%, comparabilă cu recesiunea din 1992-1993.
Regatul Unit, țările scandinave și cele din Europa Centrală și de Est vor avea parte de o recesiune moderată, cred cei doi economiști.  

Dolarul american, slăbit de fluctuațiile monetare

Dolarul american va fi slăbit, prevăzându-se o scădere comparativ cu lira sterlină, de 0,58 lire sterline dolarul, dar și cu yenul chinezesc ori peso-ul mexican, pe fondul fluctuațiilor monetare.
De asemenea, Goldman Sachs mai prognozează scădere a resurselor, și în consecință, o creştere a preţurilor petrolului. Și asta din cauza faptului că țările emergente vor cunoaște creșteri economcie în următorii ani, motiv pentru care vor avea nevoie de resurse, iar momentat cererea depășește oferta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.