In comuna Matasari din Gorj functioneaza doua exploatari miniere cu multe puncte de exploatare la suprafata a carbunelui si transportarea in diferite puncte ale sterilului, comuna fiind cuprinsa intr-un cerc de aceste lucrari. Pentru comercializarea carbunelui exploatat, au fost facute doua depozite pentru incarcarea in vagoneti si trimiterea spre beneficiari. Atat la depozitare, cat si la incarcare se degaja praf, depozitele fiind amplasate in apropierea satului, iar noi avand parte in permanenta de un aer poluat.
La amplasarea acestor depozite, Directia Mediului credem ca a avizat functionarea lor din birou, pentru ca altfel nu intelegem de ce au fost incalcate dispozitiile legiuitorului. Acest fapt este ilustrat in amplasarea depozitului mai sus fata de cladirile satenilor si nu mai jos, nu s-a realizat paravan de protectie din zona verde (masa verde de pe Jilt a fost taiata inainte de amenajare); la cele doua depozite, cand se descarca si incarca carbunele, nu exista nici un fel de instalatii de stropire; nu exista paravan de protectie fonica; nu exista paravan de directionare a prafului la bataia vantului. Noi, locuitorii, nu suntem toti mineri. Am muncit in alte domenii, iar la pensionare am venit si ne-am stabilit in localitatea unde ne-am nascut, avand gospodarii. Nu intelegem de ce trebuie sa stam intr-un mediu poluat, incepand de la copilul de o zi pana la cel mai in varsta. Exploatarea miniera a avut influenta asupra deplasarii scoartei pamantului, iar sapaturile de la suprafata (carierele) au mers la exploatarea carbunelui la adancimi mari, conducand prin aceasta la eliminarea stratului de apa freatica si automat la secarea fantanilor. S-a adus o conducta de apa potabila, cetatenii introducand apa in curte din aceasta retea, dar de mai bine de 2 ani, apa nu circula pe aceasta conducta. un grup de locuitori, Matasari, Gorj

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.