La doar un an, Ionuţ se luptă cu ciroza
„Sunt o mamă disperată. Cu lacrimi în ochi, vă rog să mă ajutaţi să-mi salvez băieţelul. Puiul meu, Ionuţ, se luptă cu o boală groaznică. Are ciroză biliară secundară şi trebuie să i se facă urgent transplant hepatic. Problema e că băieţelul meu este foarte micuţ: la un an şi 5 luni, are doar 8 kg. Ca să poată fi operat, trebuie să ia în greutate, iar pentru acest lucru avem nevoie de ajutor. Medicii mi-au recomandat să-i dau nişte suplimente alimentare care, pentru mine, sunt foarte scumpe. Mai am acasă 3 copilaşi, iar banii din care trăim nu ne ajung, oricâte economii şi sacrificii am face. În momentul de faţă, nu îmi permit să-i mai cumpăr nici măcar scutece. E foarte greu şi simt că am ajuns la capătul puterilor. Nu mai suport sămi văd băiatul pe un pat de spital şi să nu pot să-l ajut în nici un fel. De aceea, vă rog din suflet, dacă puteţi, daţi-ne o mână de ajutor. Tot ce îmi doresc e sămi văd copilaşul vindecat. Nu am nici un cont, dar pers o a n e l e care vor să mă ajute mă pot contacta la numărul de telefon 0740.362.504.” Alina Neda, Bacău
Ajutaţi-o pe Lorena
„Sunt mămica unei fetiţe de 10 ani, Lorena. Copila mea este foarte bolnavă. Acum opt ani a fost diagnosticată cu autism infantil şi dipareză spastică. De atunci, eu duc o luptă fără oprire, lună de lună, pentru a-i asigura medicamentele, ghetuţele ortopedice, kinetoterapia şi, cel mai important, terapia ABA, pe care Lorena ar trebui s-o facă în fiecare zi. Din păcate, nu ne permitem financiar acest lucru. În momentul de faţă, fetiţa face numai trei ore de terapie ABA pe săptămână şi două ore de kinetoterapie. Dacă le-ar efectua zilnic, aşa cum e indicat, ne-ar costa cam 2.000 de lei pe lună, bani pe care noi nu-i avem. Eu am un salariu de asistent personal al fetiţei de 400 de lei, iar soţul meu câştigă salariul minim pe economie. Locuim cu chirie în sectorul 4 şi plătim 180 de euro pe lună. Chiar şi fără terapiile Lorenei, ne descurcăm foarte greu. Însă facem toate sacrificiile pentru a-i oferi măcar parţial tratamentul de care are atâta nevoie. Lorena e o fetiţă cuminte. Îi place să se joace, să meargă în parc, dar nu înţelege de ce copiii o resping. Fetiţa mea poate ieşi din lumea ei. E un proces greu şi de durată, dar se poate. Cea mai mare piedică sunt însă banii.” Luciana Joiţu, Bucureşti
Cont RON: RO39RZBR0000060009683880;
Cont EURO: RO69RZBR0000060011376378;
Cod SWIFT: RZBRROBU
Conturile sunt deschise la Raiffeisen Bank,
pe numele Joiţu Luciana (tel. 0768.457.555)
„Nu avem trotuare pe stradă”
„Locuiesc în oraşul Bragadiru, iar ca mine sunt alte zeci sau sute de familii care trăiesc pe zi ce trece cu teama că vor muri în accident de maşină. Şi de ce spun asta? Pentru că pe strada Alunului şi la intrarea în cartierul Latin de unde se ia autobuzul 122 spre centrul Bucureştiului, nu există trotuare. Lucru extrem de periculos pentru că este curbă, vizibilitatea e redusă, iar maşinile trec cu viteză. Un moment de neatenţie şi riscăm să ajungem sub roţile autoturismelor. Am tot trimis sesizări la Primăria Bragadiru, ca să ne facă şi nouă trotuare, dar n-am primit nici un răspuns. Vă implorăm, domnule primar, să ne ajutaţi pe noi, cei care am ales să locuim în acest minunat oraş.” Ioana Gheorghe, Bragadiru
Am făcut rost de bani pentru întreţinere
„Sunt o femeie care a rămas singură pe lume după ce, anul trecut, soţul meu a decedat. Am încercat din răsputeri să mă reangajez după ce am fost disponibilizată, dar degeaba. Aveam de plătit la întreţinere suma de 700 de lei, dacă nu, administratorul mă dădea în judecată. Cum aţi publicat cazul meu în ziarul Libertatea, totul s-a schimbat în bine. Un domn, căruia ţin să-i mulţumesc din suflet, m-a sunat şi a venit la mine acasă şi mi-a dat banii pentru a-mi plăti întreţinerea. Spre norocul meu, am reuşit să mă şi angajez şi primesc un salariu de 750 de lei. Fac curăţenie la o firmă şi lucrez o săptămână de noapte şi una de zi. Mulţumesc celor de la Libertatea că m-au ajutat să-mi plătesc întreţinerea.” Sorina Pădureţ, Bucureşti
Libertatea nu-şi asumă responsabilitatea pentru conţinutul
scrisorilor primite de la cititori
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6ebbe64bc6ebce6b2d3bd5c2ecf6ec2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6f46a56631d3afba4a963150d4bb97a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_48a578eda90e65eb2115f8fa24510554.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d28edc2b53778af31c04f7e456e71516.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b87378c9a789a14cb9a3f6914d054314.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_154bff190a2594afb32514932a3e02d7.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a0bc9f9825e75808690bb1108fcc81d7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_99f59038a841672ba9b42ef8337c222b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_1c3e5584d6e820404a829307ec5333fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_1936ebb8c70801ec4d58a1c6fda66c12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5f08d1d2929e474219641a9401fca68f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a7c47440de52a491a53c2c047d9bacb8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9850ba5f5f348974eceb3238431be2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_3dd9d14c20cd6d70b871d604c7aadc1d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_6ba7ba45e08a36164fd41c6214301d3c.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_90ea5fb6481b1310d62b72fc4798e601.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2011/06/copil-ciroza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a3eeb3a8bbde0755f016b094109326aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/benzinarii-bucuresti-foto-dumitru-angelescu-8-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/primele-garnituri-de-metrou-alstrom-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_7c1dbf3d653a0742b9c76d791e9f0565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_318590783270cd71705f86f310662741.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/actrita-americana-scarlett-johansson-paseste-pe-covorul-rosu-la-premiera-filmului-eleanor-the-great-in-cadrul-festivalului-international-de-film-de-la-toronto-din-2025--foto-hepta-scaled-e1777317557159.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/daniel-nuta-actor.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4c8fd211c07d16a9581a9bfc8f865f32.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e009f5ae5fbae6eb38dcb597a618721b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a6876a247e4556c0c5d8dd10df6d2700.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_46a15d920205618d75c06d5e86b47e30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ff5605588df4a2d59420ab20eeb5f6b2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/8072095-mediafaxfoto-alexandrudobre-1-1024x683-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/whatsapp-image-2026-04-22-at-12-57-01.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-lung-tiramisu-lume-londra-cartea-recordurilor.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/testare-genetica-adn-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/uzbekistan-este-cea-mai-ieftina-tara-din-lume-pentru-turisti--foto-profimedia-e1777295946519.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ciocarlie-in-zbor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-mutat-casa-noua-cutii-carton-chirie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/cartofi-noi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nume-de-baieti-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/ridicii-rosii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pescarus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mici-pe-gratar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/profimedia-1089946373.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cat-se-da-dar-nunta-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/influencer-american-mike-mancare-romaneasca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-afp20260426a8z33khv4highreswhitehousecorrespondentsassociationdinner-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bogdan-ivan-demisie-instantguvdemisiepsd09inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/papa-leon-shutterstock2651433907-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-institutul-de-matematica-al-academiei-romane-simion-stoilow--foto-agerpres-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.