„Lucrurile sunt mult mai grave acum decât în starea de urgenă, în spitalele din țară. Federația Sanitas, la nivel național, l-a dat în judecată pe ministrul sănătății pentru a emite documentul juridic prin care se recunoaște starea de epidemie din România, în așa fel încât să fie aplicată legislația și hotărârea din Guvern privind sporurile din sistemul sanitar. Noi, Sanitas Vrancea, vom depune pentru spitalele în care sunt pacienți COVID-19 o cerere în instanță prin care să oblige unitățile sanitare să acorde acel spor de pandemie de la data de 11 martie, atunci când OMS a declarat pandemie”, a declarat, pentru gandul.ro, liderul Sanitas Vrancea, Claudiu Grosu.
Acesta a mai spus că „în legislația salărizării celor din sistemul sanitar, avem un capitol care se referă la sporurile din perioada de epidemie, în cazul de față pandemie declarată de OMS din 11 martie, pe care tu, ca ministru și ca secretat de stat, nu o declari la nivel național printr-un document juridic, doar pentru ca personalul medico-sanitar care lucrează în acest moment să nu-și primească sporurile la salarizare. Este vorba despre un spor de 55% și de 85%, cuprins în legea salirizării din 2017. Așa că ministrul Sănătății a găsit de cuviință să nu declare în mod legal și juridic, printr-un document, această epidemie de COVID-19”.
Foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_28928515823b26e87b67b29a8abe97fc.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_5735700dc01559a8c7280711a3c29979.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_399c2de5a872b0eec7a159f980c4931b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c7cd8956646bdcef36aced28ef0c28e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_19604b9a6227a5e3d148fb3bca641fd6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9939a2a5b41f38250dee23d99c809283.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_69f03ce1f07364c8891a631264f91ee1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_84019765047c971d53e53da3afd52041.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_db687c34daa50ba9a989a1d0671e70f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ceb02219bf4739fa987f72cc0f273760.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.