Nervosii care ne plac

Poporului roman i-au fost simpatici, intotdeauna, liderii nervosi. De cele mai multe ori, scorul la urne atat in alegerile generale, cat si in cele locale a fost direct proportional cu Rudotelul ingurgitat de principalii competitori. Vadim Tudor e un exemplu bun, pe plan national, in acest sens. Iar pe plan local, conduc detasat „excentrici” gen Gheorghe Funar, Constantin Simirad sau Traian Basescu. Aceste personaje rabufnesc cu o ritmicitate periodica si isi revarsa propriile frustrari asupra populatiei, mascandu-le in declaratii despre nationalism, iredentism sau, dupa caz, coruptie si lichelism. Pana ieri, C.V. Tudor si colegul sau din salonul de la conducere al PRM, Gheorghe Funar, au avertizat pe toate caile asupra pericolului pe care-l reprezinta data de 15 martie pentru „rrrrrrromani”. Ce s-a intamplat la Cluj s-a vazut. Adica nimic. 5000 de maghiari au comemorat in legea lor Revolutia de la 1848 in timp ce 1000 de romani au serbat 10 ani de „funarit”. Nu au fost conflicte, nu s-a omorat nimeni si legea a fost respectata. Nimic din ceea ce au anuntat nervosii. Si totusi, desi se dovedesc de fiecare data a fi niste hahalere, acestia ne plac, noua, „rrrrromanilor”. Si ii votam o data la patru ani, constiinciosi, ca pe un panaceu al saraciei noastre. Poate de aceea trebuie sa reuseasca odata si odata reforma economica si in Romania. Pentru ca, fiind mai putin saraci, vom deveni poate si mai putin creduli si clasa politica va deveni mai curata.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE