Nevoia de a fi mereu bine informat

Comentează

(PUBLICITATE) Suntem într-o epocă a vitezei. Da, totul în jurul nostru se mișcă și se schimbă cu o viteză fantastică. Tehnologia, informația, toate sunt în continuă evoluție, granițele se topesc, barierele de limbă, civilizație sau cultură nu mai există. Sunt depășite cu viteza click-ului, sunt condiționate de viteza internetului și a puterii noastre de înțelegere.

Râdem în hohote la dansul unui puști din America, în același timp sau poate chiar mai repede decât colegii lui de școală. Mai mult decât atât, îi învățăm dansul și îl dăm mai departe pe net. Ne emoționăm teribil la povestea unui câine care și-a așteptat stăpânul, nemișcat din fața ușii, până acesta a revenit de pe front. Urmărim serialele noastre preferate în același timp cu oricare alt fan din lume. Asta înseamnă evoluția tehnologiei și viteza informației. Suntem extrem de aproape unii de alții, trăim în timp real tot ce trăiește oricine altcineva din oricare colț al lumii.

Și aici intervine problema zilelor noastre. Adevărul sau relevanța fiecărui lucru pe care îl aflăm.

Dezavantajul epocii digitale stă în faptul că oricine poate să scrie despre orice, adevărat sau fals, lucru care poate influența vieți. Pe de altă parte, însă, acesta este și marele beneficiu al epocii digitale, că poți afla de la oricine lucruri care să îți schimbe viața. Trebuie să fii mereu atent și în alertă în ceea ce privește sursele de informare.

Multe decizii din viața noastră le-am luat neinformați. De multe ori aceste decizii s-au dovedit a fi greșite. Ajungem astfel la motto-ul epocii în care trăim: un om puternic este un om informat. Și aici am mai adăuga ceva: informat corect.

Cei mai mulți dintre oamenii care au astăzi întârzieri la plata ratelor, adică datorii la bănci sau la alte instituții financiare nu s-au informat suficient, nu au analizat toate aspectele unui împrumut și au ales în grabă.

În vâltoarea informațiilor și a noilor tehnologii ne dorim sau, chiar mai mult, ne așteptăm să avem cât mai multe lucruri la numai un click distanță. Tocmai pentru a ușura viețile celor care se confruntă cu probleme financiare, KRUK România  a dezvoltat mai multe instrumente de calcul online sau pe mobil, cum este cazul KRUK Planner, care ne ajută să ne administrăm mai simplu banii. De asemenea, au dezvoltat o platformă online, www.e-KRUK.ro , pentru a facilita interacțiunea cu clienții.  Aceștia vor avea posibilitatea de a verifica situaţia datoriilor, la orice oră, de oriunde. Cu ajutorul platformei e-KRUK.ro ei pot vedea stadiul datoriilor, pot stabili un angajament de plată și își pot actualiza datele de contact, acestea fiind doar câteva avantaje disponibile non-stop, la un click distanță.

Platforma e-KRUK conţine și numeroase materiale explicative, utile pentru o conduită financiară corectă: secţiune cu întrebări frecvente şi răspunsurile aferente, termeni specifici și instrucțiuni de gestionare a datoriilor.

Pentru că datoriile trebuie plătite. Și acesta nu este un breaking news, ci un adevăr de când lumea și pământul. Iar tehnologiile trebuie să ne ajute, să ne ușureze viețile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
20:25
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
20:09
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
MONDEN
Anamaria Ferentz
18:21
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
22:40
O femeie a furat lozuri răzuibile în valoare de 3000 de euro de la un magazin și a vrut să încaseze 21 de câștiguri la altul
21:51
Inteligența artificială are nevoie de aceleași măsuri de siguranță ca industria nucleară, avertizează un fost inginer OpenAI
21:27
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
21:18
„Rusia plănuiește mai multe acte de sabotaj” avertizează Kaja Kallas. Țările europene pregătesc un plan de răspuns pentru atacurile hibride de la Moscova
TRENDING
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
19:14
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
19:06
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
17:57
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Lola Baird, o tânără de 24 de ani din nordul Londrei, a experimentat recent o problemă neașteptată: răul de mișcare
17:16
De ce se simt rău unii pasageri în mașinile electrice și cum poți scăpa de senzația de amețeală
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
17:10
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale