Printr-un comunicat de presă preluat de “Bursa”, Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti aduce noi acuzaţii dezvoltatorului: „Comunicatele şi ieşirile publice din ultima perioadă ale dezvoltatorului proiectului ilegal Cathedral Plaza dovedesc furia şi neputinţa acestuia. Furie pentru că gigantica înşelătorie numită Cathedral Plaza a fost desfiinţată de instanţele de judecată irevocabil, fără altă posibilitate de atac, iar „combinaţia” încropită cu primarul sectorului 1, arhitecta şefă a aceluiaşi sector (exercitând fără drept această funcţie) şi cu larga oblăduire a unor instituţii sau persoane puse în slujba banului, nu a interesului public, nu a reuşit. (…) 

Furia şi neputinţa nasc violenţă, fie şi numai verbală, astfel încât beneficiarul acestui proiect ilegal s-a năpustit pe rând asupra Jus-tiţiei, calificând-o ca inconsecventă, deşi singura decizie favorabilă acestuia a fost cea de la Ploieşti, anulată ulterior de Curtea de Apel Suceava, apoi asupra Primarului general Sorin Oprescu şi, nu în ultimul rând, asupra bucureştenilor, pe care îi ameninţă că vor plăti ilegalitatea comisă chiar de acest dezvoltator. Adică, el a încălcat legea, iar alţii să plătească. Nu suflă niciun cuvânt însă despre declaraţia notarială prin care s-a angajat să nu solicite despăgubiri de la primarul sectorului 1, acesta anticipând la vremea respectivă (anul 2006, anterior autorizării nelegale) că lucrurile ar putea să ia o întorsătură proastă pentru proiectul ilegal. (…)     

Marota vânturată cu obstinaţie că primarul general ar discrimina acest dezvoltator este contrazisă chiar de afirmaţiile sale, în sensul că are investiţii de peste jumătate de miliard de euro în Bucureşti. Ori, singura investiţie cu probleme este cea ilegală: Cathedral Plaza. (…) Şi pentru că Millennium Building Development nu are de luat bani, ci de dat bani, Arhiepiscopia Romano-Catolică va face demersurile necesare pentru recuperarea chetuielilor de judecată şi a daunelor produse în cei 5 ani de procese şi va acţiona astfel încât cei cu adevărat vinovaţi să răs-pundă în faţa justiţiei pământene, înainte de a răspunde şi în faţa celei divine”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.