În Bucureşti, miercuri dimineaţă, vor apărea averse şi descărcări electrice, fenomene care vor mai fi prezente şi pe parcursul zilei. Din acest motiv, vremea se va mai răcori puţin şi temperaturile nu vor trece de 28 de grade Celsius.

Vremea va continua să fie instabilă miercuri. Averse însemnate cantitative, vor fi în zonele montane şi submontane, precum şi în sud-estul ţării, potrivit Digi 24. Vor fi şi descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină. Temperaturile nu vor mai trece de 29 de grade Celsius.

Treptat, ciclonul care aduce ploile din aceste zile se va retrage către Marea Neagră, în următoarele zile. Odată cu retragerea ploilor, temperaturile vor creşte din nou peste cele potrivite acestei perioade şi vor ajunge la 32 de grade Celsius în Lunca Dunării.

Citește și

Conturile Simonei Halep continuă să se rotunjească. Ce sumă ar putea primi din partea WTA

Răspuns dur pentru CTP, după atacul furtunos la adresa Patriarhului Daniel: „Și eu sunt vită creștină!”
PARTENERI - GSP.RO
Răspuns dur pentru CTP, după atacul furtunos la adresa Patriarhului Daniel: „Și eu sunt vită creștină!”
Povestea lui Lucifer, criminalul care a decapitat 48 de deținuți. Este șocant, momente uluitoare
PARTENERI - PLAYTECH
Povestea lui Lucifer, criminalul care a decapitat 48 de deținuți. Este șocant, momente uluitoare
Horoscop 31 octombrie 2020. Fecioarele pot ajunge foarte ușor la concluzii greșite, dintr-o grabă nejustificată
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2020. Fecioarele pot ajunge foarte ușor la concluzii greșite, dintr-o grabă nejustificată
Majorat sărbătorit cu zeci de invitați și cântăreți de manele, oprit de poliție după un Live pe Facebook. „Amânaţi mă, fraţilor. Sunt şi eu Tzanca Uraganu’ şi mi-am făcut botezul în casă” VIDEO --->
Știrileprotv.ro
Majorat sărbătorit cu zeci de invitați și cântăreți de manele, oprit de poliție după un Live pe Facebook. „Amânaţi mă, fraţilor. Sunt şi eu Tzanca Uraganu’ şi mi-am făcut botezul în casă” VIDEO --->
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani