Pe fondul mobilizării „parțiale” din Rusia, guvernul norvegian a întărit controlul la singura graniță, de la Storskog, a anunțat Ministerul Justiției de la Oslo, într-un comunicat.
„Mobilizarea de la Moscova crește riscul trecerii ilegale a frontierei norvegiană-rusă”, a transmis guvernul norvegian, care anunță că întărește controlul la graniță și că este pregătit să interzică complet intrarea rușilor, așa cum a procedat deja Finlanda, începând din 30 septembrie.
„Dacă va fi nevoie, vom închide rapid granița, iar schimbările pot avea loc într-o secundă. Suntem în dialog cu poliția și autoritățile vamale cu privire la evenimentele de la frontieră și verificarea minuțioasă a tuturor celor care sosesc”, a declarat ministrul Justiției și Situațiilor de Urgență, Emily Enger Mehl.
Guvernul a înăsprit practica de eliberare a vizelor rușilor în mai.
Urmând exemplul altor țări UE, Norvegia a suspendat acordul de facilitare a vizelor cu Rusia pe 22 septembrie.
Foto: Profimedia