Femeia indiană a reușit cea mai rapidă dublă ascensiune a Everestului, devenind prima femeie care reușește să ajungă pe cel mai înalt vârf al Pământului de două ori în cinci zile. Ea a bătut un record deținut de o femeie din Nepal, Chhurim Sherpa, care a făcut dublul ascensiune în șapte zile în 2011.

Anshu, născută în nordul India a realizat prima escaladare pe creasta sud-estica pe 16 mai, apoi a repetat acțiunea pe 21 mai. Ambele urcări vor fi certificate de guvernul nepalez în această săptămână, potrivit unui oficial al biroului de turism din Nepal.

Anshu Jamsenpa este speaker motivațional și antrenor de alpinism și a spus că încrederea în sine a ajutat-o ​​să depășească durerea și oboseala. „Am făcut bășici la picioare, eram foarte obosită și eram pe punctul să renunță când mi-am zis ‘Nu, trebuie să încerc, trebuie să depășesc limitele. Am avut încredere în mine „, a declarat Anshu într-un interviu acordat The Associated Press.

”Pentru a reuși trebuie să îndeplinești un singur lucru, să fii gata să înfrunți toate durerile și toate obstacolele. Asta a fost acolo în mintea mea”, a declarat ea.

Anshu a mai ajuns pe Everest cu alte trei ocazii, iar în 2011 a reușit două urcări în decursul a zece zile și apoi a mai ajuns odată pe cel mia înalt vârf din lume în 2013.

Citește și: 

Weekend negru pe Everest. Trei persoane și-au pierdut viața și o alta este dată dispărută

Alpinistul elvețian Ueli Steck a murit pe Everest. Familia spune că circumstanțele decesului sunt necunoscute

Patru noi decese pe Everest. A murit și o alpinistă

Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
PARTENERI - GSP.RO
Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
BOMBĂ! Cine este, de fapt, femeia care a omorât doi copii! Cât de bogată e...
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine este, de fapt, femeia care a omorât doi copii! Cât de bogată e...
Imagini din apartamentul groazei de la Onești, locul unde doi muncitori au fost uciși de Gheorghe Moroșan
Observatornews.ro
Imagini din apartamentul groazei de la Onești, locul unde doi muncitori au fost uciși de Gheorghe Moroșan
Horoscop 4 martie 2021. Balanțele au șansa de a face pași importanți în direcția dorită
HOROSCOP
Horoscop 4 martie 2021. Balanțele au șansa de a face pași importanți în direcția dorită
Românii vor avea buletine electronice cu cip începând din august. Anunțul ministrului Cercetării
Știrileprotv.ro
Românii vor avea buletine electronice cu cip începând din august. Anunțul ministrului Cercetării
Dezvăluiri din interior. Ce se întâmplă, de fapt, la clinica lui Gigi Becali. Un medic de acolo a rupt tăcerea
Telekomsport
Dezvăluiri din interior. Ce se întâmplă, de fapt, la clinica lui Gigi Becali. Un medic de acolo a rupt tăcerea
Oferta speciale pentru femei, în luna martie (Publicitate)
PUBLICITATE
Oferta speciale pentru femei, în luna martie (Publicitate)