De Dragoș Tănase,

„Sunt bucuros să anunţ că îl voi numi pe Robert O’Brien, care în cadrul Departamentului de Stat a obţinut numeroase succese în calitate de trimis special al preşedintelui pentru eliberarea de ostatici, în postul de consilier pentru securitate naţională. Am lucrat mult şi din plin cu Robert. Va face o treabă bună!”

Donald Trump, pe contul său de Twitter:

O sursă apropiată Casei Albe a declarat că Trump a dorit să aleagă un nou consilier care să se poată înțelege bine cu secretarul de stat al Statelor Unite, Mike Pompeo, după ce acesta a avut numeroase divergențe cu Bolton, relatează Reuters.

Trump a anunţat la 10 septembrie eliberarea din funcţie a consilierului său pentru securitate naţională, John Bolton, invocând ”puternice dezacorduri” faţă de ”multe dintre sugestiile sale”, dar Bolton a sugerat că şi-a oferit singur demisia.

El a preluat acest post în aprilie 2018, înlocuindu-l pe H.R. McMaster. Bolton a avut divergenţe şi cu secretarul de stat Mike Pompeo, considerat a fi printre politicienii cei mai loiali lui Trump

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul
GSP.RO

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul

Horoscop 13 decembrie 2019. Săgetătorii vor trece prin printr-un șir de experiențe profitabile
HOROSCOP

Horoscop 13 decembrie 2019. Săgetătorii vor trece prin printr-un șir de experiențe profitabile