Nu scăpăm toată vara nici de caniculă, nici de furtuni

Comentează

Seceta, temperaturi extreme, inundatii, caderi de grindina si vijelii cumplite. De toate vom avea parte in aceasta vara, cand specialistii se asteapta ca temperaturile sa urce la peste 35 de grade ziua si la 20 de grade noaptea. Incepand de azi, Libertatea va publica un serial despre transformările meteorologice din ţara noatră şi consecinţele acestora.

Arhiva foto

Seceta se va instala în sudul şi sud-estul ţării şi, conform specialiştilor, va dura până în septembrie. Mai grav este că nu ne vor ocoli nici fenomenele meteo extreme, cum sunt vijeliile sau chiar inundaţiile şi căderile de grindină. “În fiecare zi când se înregistrează temperaturi de 35 de grade Celsius şi chiar peste ne putem aştepta şi la vijelii”, a afirmat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu.Specialiştii ANM afirmă că totul se datorează schimbărilor climatice prin care trece toată planeta, implicit România.

Culturile vor fi grav afectate

Cercetările făcute de specialiştii români estimează că până la sfârşitul secolului astfel de veri cu fenomene meteo extreme se vor înmulţi. “În România, se vor mări perioadele de secetă, dar şi cele în care vom avea parte de inundaţii rapide”, a punctat şi dr. climatolog Roxana Bojariu, de la ANM. Arşiţa va face prăpăd în culturile de grâu, porumb şi floarea-soarelui. “În luna august ne aşteptăm ca seceta să se extindă în toată ţara”, ne-a declarat dr. agrometeorolog Elena Mateescu, din cadrul ANM.

“Punctual, pe versanţi, în special unde pădurile au fost tăiate, se pot produce inundaţii rapide”, a avertizat şi Roxana Bojariu.

Peste 35°C în iulie şi în august

Iulie. Temperaturile medii vor fi peste cele normale pentru această perioadă. Se aşteaptă zile caniculare, cu temperaturi de peste 35 de grade. Precipitaţiile se vor situa sub limitele normale. Va fi secetă în sudul şi în sud-estul ţării. Vor fi şi zile cu instabilitate atmosferică, descărcări electrice şi grindină.

August. Vom avea mai puţine zile caniculare decât în luna iulie, deşi nu vom scăpa de temperaturile de peste 35 de grade în sudul ţării, în special în Lunca Dunării. Nopţile se mai răcoresc, iar precipitaţiile vor fi normale în aproape toată ţara. Excepţie fac sudul şi sud-estul ţării.

Vor fi inundaţii şi vijelii

Ploile torenţiale, căderile de grindină, inundaţiile, dar şi vijeliile vor fi ceva normal începând din această vară. “Intervalele caniculare pot fi întrerupte de perioade de instabilitate atmosferică: ploi torenţiale şi căderi de grindină, vijelii şi descărcări electrice”, ne-a declarat climatologul Roxana Bojariu.

Seceta va lovi Bărăganul

Deja se observă o tendinţă de aridizare, în special în sudul Olteniei, în Dobrogea şi în anumite părţi din Bărăgan. “Pe termen lung, aici vor fi probleme cu apa, agricultura va fi şi ea afectată, culturile se vor schimba, iar la scară naţională se vor diminua resursele de apă, ceea ce va duce la probleme cu energia electrică”, a declarat climatologul Roxana Bojariu.

Citiţi mâine despre un alt fenomen meteo extrem care va lovi des România: tornadele

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, în timpul unei conferințe de presă la Guvernul României. Poartă un costum negru, o cămașă labă și o cravată roșie
07:51
Radu Miruță, după incendiul de la bordul navei din largul portului Sulina: „Nu a fost văzută pe radare o dronă venind spre această navă”
Dovleci ornamentali sunt expuși la Elbauenpark, locul de desfășurare a celei de-a 31-a ediții a Festivalului Recoltei din Saxonia-Anhalt. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
07:42
Cu cât vinde Lidl un dovleac de plăcinte și unul pentru Halloween
MONDEN
Actorul Alexandru Ion | sursa foto: Instagram
14 oct.
Actorul care tocmai a semnat contractul cu PRO TV apare în această toamnă la Antena 1: „Mă bucur că au văzut potențial”
Mona Segall la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
14 oct.
Probleme la Asia Express 2026: „12 oameni erau pe perfuzii în același timp”. Ce a spus Mona Segall
POLITIC
Marian Neacșu a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016. Foto: Hepta
14 oct.
Cine este Marian Neacşu, propunerea PSD pentru Ministerul de Interne. A fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 oct.
Sorin Grindeanu anunță că PSD va evalua Guvernul Luca Niculescu după 6 luni. Indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități, printre priorități
Ultimele știri
08:20
SRI, contract de peste 17.000.000 de lei cu Țiriac Auto pentru 100 de mașini electrice prin proiectul eFLOT
08:08
Alegerile prezidențiale din 2024, anchetate de Parchetul General. Dosar penal, după 600 de sesizări
08:01
O îngrijitoare din Alba a folosit de 139 de ori cardul bătrânului pe care îl îngrijea și l-a lăsat fără 10.479 de lei
07:52
Cât costă un litru de benzină și motorină, joi, 15 octombrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
TRENDING
Analiză
14 oct.
Harta puterii PSD în Guvernul Niculescu. Gruparea sudului face legea. Ardealul și Moldova, puse la colț
14 oct.
Denumirea de „pâine”, schimbată în magazine de un proiect de lege: ce se întâmplă cu produsele de panificație cu zahăr, semințe sau aditivi
14 oct.
Horoscop 15 octombrie 2026. Capricornii vor lua astăzi taurul de coarne într-o problemă legată de familie sau de casă
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
Foto: Buturuga Mică
14 oct.
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
14 oct.
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
14 oct.
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
14 oct.
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
Cuplu senior fericit plimbându-se cu bicicleta în aer liber, zâmbind
14 oct.
Obiceiul la îndemână care te-ar putea ajuta să trăiești mai mult și mai sănătos
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol, după ce o dronă a fost detectată în spațiul aerian al României. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
07:35
Dronă în spațiul aerian al României, la Sulina. Avioane F-18 și F-16, ridicate de urgență. Mesaj RO-Alert în Tulcea
Spitalul modular din Pipera, investiție de 5 milioane, devastat de hoți. Foto: TVR Info
07:12
Spitalul modular din Pipera, în valoare de 5 milioane de euro, furat la bucată. Au dispărut aproape toate aparatele de aer condiționat
Cum a pus mâna pe clădirea Malmaison Sam Dorian Schwartz
Exclusiv
07:00
Cum a pus mâna pe Clădirea Malmaison Sam Dorian Schwartz, un afacerist care se recomandă medic ginecolog și care oferă servicii de medicină a muncii Camerei Deputaților și altor instituții de stat
Loto 6/49 din 15 octombrie 2026.
07:00
Loto 6/49 din 15 octombrie 2026. Report de peste 2,74 milioane de euro la 6/49, categoria I
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice